Mulți părinți confundă implicarea cu controlul, verificând teme și impunând obiective, ceea ce subminează motivația pe termen lung a copiilor. Ce îi face pe copii să renunțe și ce îi motivează să învețe? Ce fac bine părinții ai căror copii învață singuri?
Când copilul nu învață suficient, părinții intervin, stând lângă el la teme, verificând caietele și corectând. Intenția este bună, dar implicarea se poate transforma în control.
Psihologia educațională arată că presiunea scade dorința reală de a învăța. Copilul poate face teme și lua note decente, dar își pierde motivația internă, iar învățarea devine o obligație.
Implicarea multor părinți înseamnă să stea lângă copil la teme, să-i spună ce să scrie și să verifice dacă a făcut corect. Uneori, asta vine cu obiective clare: note mai mari, rezultate mai bune, mai mult efort. Din interiorul copilului, mesajul poate fi: „Nu e suficient ce fac”, „Nu am voie să greșesc”, „Altcineva decide pentru mine”.
Cercetările din psihologia educațională fac o distincție importantă între sprijin și control. Sprijinul înseamnă a fi disponibil, a încuraja și a crea condiții bune pentru învățare. Controlul înseamnă a prelua direcția, a verifica constant, a presa, a corecta și a decide ce și cum trebuie făcut.
Studiile arată că, atunci când părintele stă mereu cu ochii pe copil, acesta nu mai învață să se monitorizeze singur, nu își mai asumă procesul, nu își mai dezvoltă autonomia și încrederea. Un studiu publicat în Canadian Journal of School Psychology arată că presiunea academică parentală este asociată cu rezultate școlare mai slabe, în timp ce sprijinul emoțional și încurajarea sunt corelate cu performanțe mai bune.
Diferența nu este de cât de mult te implici, ci de cum. Un părinte poate fi foarte prezent fără a fi intruziv și poate transmite copilului că nu are voie să greșească sau să învețe în ritmul lui.
Psihologia modernă a motivației arată că, mai presus de presiunea pentru note mari sau de verificările constante, copiii vor să învețe dacă există o legătură între învățare și starea lor de bine psihologică. Un cadru teoretic solid este Teoria Autodeterminării, dezvoltată de Richard M. Ryan și Edward L. Deci, conform căreia motivația intrinsecă este susținută prin satisfacerea a trei nevoi psihologice de bază: autonomie, competență și relaționare.
Autonomia înseamnă că copilul simte că are un cuvânt de spus în procesul său de învățare, nu doar că execută ceea ce i se spune.
Cum sprijină părintele autonomia:
Sursa https://www.hotnews.ro
