Consilierii de cuplu afirmă că stabilitatea într-o relație de lungă durată apare când partenerii aleg să se „recăsătorească” simbolic, adaptându-și relația la schimbările individuale.
Psihoterapeuta Esther Perel a popularizat ideea în cartea „Mating in Captivity”: „Majoritatea oamenilor vor avea două sau trei căsătorii sau relații serioase în viața lor adultă. Unii, cu aceeași persoană.”
Terapeutul israelian Assael Romanelli a descris cazul lui Jim și Yolanda, ajunși la terapie după 13 ani și patru copii, într-un articol din Psychology Today. Erau obosiți și plini de reproșuri. Jim se declara mulțumit doar să „suporte” căsnicia și a întrebat direct: „Chiar e posibil să-ți mai dorești același partener după atâția ani?”
Romanelli mărturisește că întrebarea l-a urmărit, până când a trecut printr-o criză maritală în 2018, după șapte ani de căsnicie cu Galit, sociolog și coach relațional. Atunci a realizat că prima lor căsătorie se terminase. Erau încă împreună, dar versiunea lor inițială nu mai exista.
Corpurile se schimbă, interesele evoluează, prioritățile se modifică, libidoul variază. Aproape fiecare celulă se înnoiește la câțiva ani. Însă, mulți se așteaptă ca mariajul să rămână neschimbat.
Profesorul Daniel Gilbert de la Harvard a identificat „iluzia sfârșitului poveștii”. Studiind persoane între 18 și 68 de ani, a descoperit că toți s-au schimbat mai mult într-un deceniu decât anticipaseră. „Oamenii sunt proiecte în desfășurare, dar credem că am ajuns la versiunea finală,” a explicat Gilbert.
În multe cupluri, schimbările partenerului sunt văzute ca trădare, nu ca un proces natural, generând tensiuni și dezamăgiri.
„Nu mai este bărbatul cu care m-am căsătorit,” se poate spune. Sau: „Ea a rămas la fel, eu nu.” Sau: „Ne-am îndepărtat.”
După criza lor, Assael și Galit Romanelli au creat un model în patru etape, testat pe propria relație timp de 15 ani. Acum sunt la a șasea „recăsătorie”. Aplică modelul în terapie și workshop-uri, convinși că toate cuplurile pot beneficia de instrumente relaționale.
Jocul în cuplu înseamnă flexibilitate, spontaneitate și ieșirea din rutină: plimbări fără țintă, gătit relaxat, dans spontan sau mici provocări.
„Jocul este lubrifiantul relațiilor; împiedică blocajele și menține energia în flux,” spun terapeuții.
Relația scoate la iveală reacții neobservate: gelozie, impulsivitate, teamă de respingere, control sau critică. Aceste trăiri sunt adesea atribuite partenerului: „tu ești gelos” sau „tu te enervezi din nimic.”
Când reacțiile sunt recunoscute ca personale, accentul trece de la vină la înțelegere. Un bărbat „sufocat” poate descoperi că anxietatea de abandon alimentează atașamentul excesiv. O femeie care acuză răceala partenerului poate vedea că evită vulnerabilitatea și se apără prin critică.
Multe conversații importante devin lupte, cu unul vorbind și celălalt pregătind contra-argumente. Nimeni nu ascultă cu adevărat.
A asculta cu adevărat înseamnă a tăcea, a observa ce simți și a respira înainte de a răspunde. De exemplu, când soțul spune „mă simt singur”, soția poate întreba „de când te simți așa?” sau „cum arată singurătatea asta pentru tine?”
Terapeuții spun că nu e nevoie să repari sau să te aperi imediat, ci doar să asculți și să auzi ce spune celălalt.
Sursa https://www.hotnews.ro
