Cu șefă la București, Centrul Antidrog a fost desființat la Botoșani – EXPLICAȚIILE oferite

În martie anul trecut, Centrul de Prevenire, Evaluare și Combatere  Antidrog (CPECA) avea deja lacăt pe ușa sediului de la Botoșani. 

Nu s-a mai redeschis niciodată. 

 

Adio, centrul antidrog 

 

 

Între timp, spre finele anului trecut, liberala Luciana Buliga era numită pe o funcție de vicepreședinte (cu atribuții de președinte) în fruntea Agenției Naționale pentru Politici și Coordonare în domeniul Drogurilor și al Adicțiilor. 

O structură nou înființată care i-a luat locul fostei Agenții Naționale Antidrog (ANA) care se afla în subordinea Ministerului Afacerilor Interne (MAI). 

 

La nivel național s-a simțit nevoia unei repoziționări în lupta împotriva drogurilor și astfel o parte dintre atribuțiile fostei agenții au fost preluate de structura condusă de botoșăneanca Luciana Buliga. 

 

Iar cealaltă, care prevede asistență medicală sau suport psihologic pentru consumatorii de substanțe halucinogene a trecut la Ministerul Sănătății. 

 

Am contactat-o pe Luciana Buliga care ne-a explicat situația din prezent: 

 

„Problema stă așa: Agenția Națională pentru Politici și Coordonare în domeniul Drogurilor și al Adicțiilor se ocupă doar de politici și coordonare. Centrele din teritoriu au fost preluate de Ministerul Sănătății, de aceea ne întâlnim și dezbatem în continuare. Ministerul Sănătății a cerut doi ani ca să-și implementeze tot ce au nevoie în aceste centre”. 

 

 

Bun găsit, centrul de sănătate mintală 

 

 

Practic, centrele de sănătate mintală din subordinea spitalelor județene vor prelua această sarcină. 

Însă cum sistemul este unul pur românesc, nici aceste unități nu sunt pregătite pentru a prelua dependenți de droguri. Iar Ministerul Sănătății a cerut așadar o perioadă de grație de doi ani. 

 

Luciana Buliga a mai anunțat că în decursul lunii martie va organiza un eveniment de amploare la Botoșani, pe tema consumului de droguri. 

Una de actualitate și care stârnește îngrijorare mai ales în rândul părinților. 

 

Activități de prevenire sunt organizate frecvent la Botoșani. 

 

Nu există însă soluții pentru tinerii care sunt deja dependenți și care au nevoie să se trateze. 

 

SEMNAL DE ALARMĂ: Specialiștii de la Direcția Copilului Botoșani îngrijorați de numărul adolescenților dependenți de droguri – VIDEO

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare