FC Botoșani s-a salvat direct de la retrogradare în ultima etapă din play-out-ul SuperLigii.
Moldovenii au învins-o acasă pe Hermannstadt, scor 2-1, și cu ajutorul celorlalte rezultate înregistrate în ultima rundă, și-au asigurat locul în primul eșalon și în stagiunea următoare.
După ce a scăpat de ”prăbușirea” în liga secundă, Valeriu Iftime, patronul celor de la FC Botoșani, a început deja să vorbească de campania de transferuri din vară și a dezvăluit că ”a pus ochii” pe un fotbalist de la FCSB.
Valeriu Iftime a spus că echipa sa se va întări în vară, astfel încât FC Botoșani să nu mai aibă probleme cu retrogradarea și în stagiunea următoare.
Printre jucătorii luați în calcul de omul de afaceri se numără și Malcom Edjouma (28 de ani), mijlocașul care, cel mai probabil, va fi lăsat liber de Gigi Becali (66 de ani).
”În proiectul acesta cu Leo Grozavu vreau să conturăm puțin lotul, măcar să nu mai fiu în situația asta din ultimii ani, când am stat până în ultima etapă cu stres. Putem mai mult și s-a văzut asta.
(n.r. despre transferuri) E o discuție aici. Când vii la Botoșani trebuie să ai o înțelepciune. Adică vii de la FCSB la Botoșani și pare o retrogradare a fotbaliștilor, mai este și chestiunea financiară. Eu mă gândesc la toți jucătorii pe care îi știu. Edjouma este unul dintre ei, este foarte bun. Ar câștiga enorm dacă vine la mine”, a spus Ifitme, la sportpesurse.
Malcom Edjouma a fost criticat în dese rânduri de Gigi Becali pe parcursul acestui sezon, astfel că francezul ar avea șanse mari să fie cedat gratis de FCSB în vară.