Crima de la Cornișa: Dosarul de omor redeschis la cererea familiei, după ce soțul a fost declarat nebun 

Anul trecut, pe 30 ianuarie o faptă de omor care a avut loc la Botoșani șoca comunitatea. Iar asta după ce, un aparent accident rutier s-a dovedit a fi de fapt o încercare de ascundere a unei crime. 

 

Filmul omorului din „auzite”

 

Mai multe voci ar susține că Marcel Băieșu și-ar fi premeditat cu atenție fapta, adică uciderea Luminiței, femeia care îi era soție și mamă pentru fiul lor care la momentul crimei avea 26 de ani. 

Ar fi lovit-o cu cuțitul de mai multe ori, atacul având drept rezultat moartea victimei. Ulterior, posibil să fi avut și o serie de remușcări pentru că i-a acoperit corpul cu icoane. 

I-a aprins inclusiv lumânări. 

 

Ulterior ar fi dat drumul la gaz în cuptorul aragazului și ar fi introdus în interior un recipient cu parbrixol. Se presupune că astfel, în cazul unei explozii ar fi scăpat de urmele faptei de omor. 

Nu s-a oprit aici, ulterior urcându-se în mașină cu intenția de a se sinucide. S-a izbit cu mașina într-un copac de pe marginea drumului și a fost preluat la spital cu mai multe traumatisme. 

 

Două expertize, același rezultat

 

La scurt timp după comiterea omorului și când starea de sănătate i-a permis, Marcel Băieșu a fost audiat. De asemenea a fost expertizat medico-legal pentru a se stabili dacă a avut discernământ la momentul comiterii faptei. 

Două expertize medicale au stabilit că nu. 

A fost astfel internat într-o unitate de psihiatrie pe perioadă nedeterminată. 

 

Valeriu Chihaia, prim procuror Parchetul de pe lângă Botoșani

„În urma expertizei medico-legale psihiatrice a reieșit că nu a avut discernământ. Și normal s-a dat clasare. Familia a făcut plângere și a motivat că nu s-a obținut și avizul comisiei superioare medico-legale din cadrul Institutului Mina Minovici de la București”

 

Plângere la soluția de clasare

 

Mama femeii care a fost omorâtă încearcă să-i facă dreptate fiicei sale și nu a acceptat rezultatul expertizelor prin care ginerele său nu a avut discernământ la momentul crimei. Totul, posibil pe fondul căsniciei îndelungate avută cu fiica ei și care nu ar fi oferit indicii că nu s-ar fi aflat în deplinătatea facultăților mintale. 

 

Prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, Valeriu Chihaia a solicitat redeschiderea dosarului și efectuarea unei noi expertize din care să reiasă clar starea mintală a bărbatului. 

Tribunalul Botoșani a aprobat cererea procurorilor. 

 

Sentință Tribunalul Botoșani

„Admite cererea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani în dosarul nr. 8/142/P/2024. În baza art. 335 alin. 4 şi alin. 41 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia Ordonanţei nr. 50/II/2/2025 din data de 10 iunie 2025 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani în dosarul nr. 8/142/P/2024 şi confirmă redeschiderea urmăririi penale cu privire la infracţiunea de „violență în familie sub forma omorului”,

 

Comisia superioară a Institutului Național de Medicină Legală (INML) urmează să stabilească modalitatea în care bărbatul care și-a omorât soția va fi din nou expertizat. Fie pe baza concluziilor trase de primii doi experți, fie în mod fizic prin consultarea lui. 

 

„Eu am infirmat soluția de clasare și am dispus să solicite și acest aviz de la comisia superioară de Medicină Legală”, a mai transmis procurorul șef al județului, Valeriu Chihaia. 

 

 

O poveste de iubire cu final tragic 

 

 

La acest moment bărbatul este internat într-un centru psihiatric de la Iași, pe perioadă nedefinită. El ar putea ieși numai atunci când medicii psihiatri vor ajunge la concluzia că starea sa medicală s-a îmbunătățit și nu prezintă risc pentru societate. 

 

Luminița, soția lui pe care a omorât-o anul trecut în ianuarie era, conform spuselor vecinilor o femeie blândă și harnică care se îngrijea de casă. Îi plăcea foarte mult să se îngrijească de grădină și era o mare iubitoare de flori. Nu era cunoscută ca având un comportament vulcanic. 

 

Cei doi soți au lucrat mulți ani în străinătate și astfel au reușit să-și construiască locuința de pe strada Cornișa. Este posibil ca el să fi suferit de depresie pentru că în lunile dinaintea crimei își pierduse locul de muncă și era mai mereu posomorât.

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare