Acasă > Stiri Botosani > Crimă ascunsă în Botoșani: Adevărul a ieșit la iveală înainte de înmormântare

Crimă ascunsă în Botoșani: Adevărul a ieșit la iveală înainte de înmormântare

CRIMA BOTOSANI

O femeie în vârstă de 47 de ani din municipiul Botoșani a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzată că și-ar fi ucis partenerul de viață. Decizia a fost luată vineri de magistrații Tribunalului Botoșani.

 

Potrivit anchetatorilor, fapta ar fi avut loc în urmă cu aproximativ o săptămână, când femeia l-ar fi înjunghiat pe bărbatul de 50 de ani, în locuința acesteia. Inițial, decesul nu a ridicat suspiciuni majore, existând informații că victima suferea de probleme medicale.

 

Situația a luat însă o turnură neașteptată după ce trupul neînsuflețit a fost transportat la locuința mamei sale, unde urma să fie pregătit pentru înmormântare. Angajații unei firme de servicii funerare au observat o rană suspectă în zona toracică și au alertat autoritățile.

 

Ulterior, medicii legiști au preluat cadavrul pentru efectuarea necropsiei, iar ancheta a fost preluată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, care au deschis dosar penal pentru omor.

 

După comiterea faptei, femeia a fost internată într-o unitate de psihiatrie, unde a fost evaluată de specialiști.

 

 Concluzia medicilor a fost că aceasta avea discernământ în momentul producerii incidentului și poate răspunde penal.

 

Instanța a respins solicitarea apărării privind plasarea în arest la domiciliu și a dispus emiterea mandatului de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

 

 Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs tragedia.

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare