Fostul președinte al Partidului Național Liberal (PNL) a fost prezent la lansarea candidaturii pentru Consiliul Județean a lui Valeriu Iftime.
Înlocuitorul său în fruntea liberalilor botoșăneni.
Costel Șoptică a luat loc în primul rând, însă în capătul opus față de liderii PNL de la Botoșani.
Acum, nu se știe dacă scaunul ales de el i-a fost atribuit organizatoric sau a fost o opțiune personală, pentru a se delimita de cei alături de care a condus partidul.
Însă, în discursul său, Nicolae Ciucă i-a mulțumit pentru pasul făcut în spate.
Nicolae Ciucă, președinte PNL.
„Vreau să folosesc acest prilej pentru a-i mulțumi d-lui Costel Șoptică pentru disponibilitatea la dialog și acțiune, înțelegând că avem nevoie la Botoșani de o nouă proiecție politică și o nouă asumare la nivelul conducerii de partid, ceea ce este absolut de apreciat. Încă o dată, dle Șoptică, vă mulțumesc!”
Costel Șoptică nu a rămas până la finalul evenimentului, la un moment dat el părăsind sala. De asemenea, nu a folosit eșarfa galbenă găsită, aceasta alături de steguleț și pliant, fiind văzută sub scaunul pe care era așezat.
Botoșăneancă felicitată de primarul Cosmin Andrei la împlinirea vârstei de 100 de ani
Redacția Botoșăneanul
Mar 21, 2025
Primul candidat la președinția României a ajuns la Botoșani cu o oră întârziere - VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 21, 2025
Valeriu Iftime și-a cerut scuze în numele lui Crin Antonescu, cel care se tot lasă așteptat – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 21, 2025
Târgul Regional de Zootehnie și Produse Tradiționale din Botoșani se amână: CÂND va avea loc
Redacția Botoșăneanul
Mar 21, 2025
ACUM: Crin Antonescu „își începe” vizita la Botoșani cu o întârziere - VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 21, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile