Este oficial faptul că vara aceasta piscinele și întreg obiectivul parcului de agrement turistic și sportiv Cornișa rămân închise.
Primarul Cătălin Flutur a declarat că abia s-a semnat contractul pentru proiectarea unei soluții pentru deversarea apelor uzate din obiectiv. Cel mai probabil în sistemul de canalizarea al orașului, nefiind posibilă amenajarea unei stații de epurare, neexistând un acord de mediu în acest sens.
”Deja am semnat contractul pentru proiectarea canalizării, nu găseam proiectant dacă vă puteți închipui, dar am semnat respectivul contract. Soluția tehnică pe care ne-o va da proiectantul o să o punem în operă, după ce o vedem și scoatem lucrările la licitație. Asta este în ceea ce privește canalizarea și care mi se pare cea mai importantă”
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Pe partea de alimentare energie electrică, licitația a fost făcută de compania E.ON însă câștigătorii licitației nu au luat încă legătură cu municipalitatea.
De asemenea, vor exista discuții cu reprezentanții Secției Naționale de Drumuri Naționale pentru identificarea unei soluții ce ține de preluarea apelor pluviale în vederea obținerii unui acord.
„Pentru administrare vom discuta pe data de 12 iulie apoi vine partea grea pentru a intra într-un grafic cu concursurile și apoi cu pregătirea salariaților care vor lucra acolo, bineînțeles insistând cu cei de pe partea tehnică care trebuie să înțeleagă fluxurile și tot ce înseamnă agregatele, utilajele din spațiu”
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
În continuare se lucrează la partea de heleșteu, râu de raffting și patinoar. Nu se știe la acest moment nici dacă aceste chestiuni rămase vor fi finalizate până la data de 1 noiembrie 2016, pentru ca Primăria Botoșani să nu fie nevoită să înapoieze banii europeni. (G.E.)
Sergiu Bălășcău
May 04, 2024
BLOCADA la Dorohoi: Zeci de mașini trase pe dreapta, vitezomanii au dat de necaz
Oana Sava
May 04, 2024
Doi botoșăneni amendați pentru „glumițe” la 112
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Dezamăgire pe „Municipal”: FC Botoșani, remiză albă cu Voluntari în fața unui stadion plin - LIVE
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
ACUM: FC Botoșani înfruntă FC Voluntari într-o atmosferă copleșitoare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024