„Nu vreau!”; „Nu fac asta!”; „Nu mă poți obliga!”; „Ești cea mai rea/cel mai rău!” Sunt replici familiare pentru mulți părinți, confruntați cu impolitețea sau obrăznicia copiilor. Comportamentul inadecvat al copiilor și adolescenților, în special riposta verbală, este frecvent. Deși enervant, este un aspect al maturizării și al dobândirii independenței. Există soluții proactive pe care părinții le pot adopta în aceste situații.
Replicile pot varia de la un „nu” sfidător și datul ochilor peste cap, la certuri cu insulte, în funcție de vârsta copilului. Insultele nu pot fi tolerate, iar părintele trebuie să-și recapete calmul pentru a găsi cele mai bune soluții.
Copiii ripostează din diverse motive: își testează limitele, simt că nu sunt respectați de părinții care îi protejează excesiv sau există deficiențe de comunicare.
La fel ca adulții, copiii au nevoie de un anumit grad de control asupra vieții lor. Un părinte care protejează excesiv, corectează constant și ordonează viața copilului, împiedică de fapt dobândirea independenței și exercitarea puterii personale.
Singura modalitate prin care copiii știu să reacționeze este prin ripostă, un răspuns de tip „luptă sau fugi”. Deoarece nu pot fugi ușor, ei ripostează prin replici, negocieri, certuri sau gesturi precum datul ochilor peste cap.
O primă soluție este ca părinții să ofere copiilor putere. Nu este vorba de putere totală, ci de a identifica situații în care cei mici pot avea control. De exemplu, copiii mici își pot alege singuri ținutele, iar adolescenții pot planifica o vacanță în familie.
Când nevoia de putere a copiilor nu este satisfăcută, aceștia o vor exercita în alte moduri: conflicte la masă, prelungirea orei de culcare, refuzul igienei zilnice sau riposta verbală. Părinții nu îi pot forța să mănânce broccoli, să stea în pat sau să se miște mai repede dimineața, și nici nu pot controla ce spun.
A doua soluție implică empatia părintelui. Comunicarea bidirecțională este esențială. Un părinte autoritar poate emite un număr mare de ordine, corectări și îndrumări, nu doar copiilor, ci și partenerului.
Reacțiile pot fi negative, deoarece nimeni, indiferent de vârstă, nu apreciază să primească frecvent ordine.
Prin urmare, un părinte va avea mai mult succes dacă petrece timp jucându-se, ascultând și interacționând cu copiii, în loc să dea mereu ordine și să corecteze. Interacțiunea deschide calea cooperării, reducând treptat reacțiile negative.
O altă soluție este dedicarea a cel puțin zece minute de atenție zilnică copilului. Nevoia fundamentală de apartenență și semnificație este satisfăcută cel mai eficient prin atenția necondiționată a părintelui. În aceste zece minute, părintele trebuie să fie pregătit să se deghizeze, să danseze, să construiască un castel din cuburi sau să facă orice își dorește copilul.
Acordați un nume acestor zece minute și asigurați-vă că timpul petrecut împreună este neîntrerupt. Lăsați deoparte telefonul, telecomanda, cartea – toate pot aștepta. Este vital ca fiecare copil să beneficieze de atenție exclusivă în această perioadă. Părinții cu mai mulți copii pot rezerva timp separat pentru fiecare.
Lipsa de respect este o parte comună a dezvoltării adolescenților, deși nu toți sunt nepoliticoși. Aceasta se manifestă ocazional și este o consecință a independenței pe care adolescentul o experimentează în diverse domenii ale vieții, conform raisingchildren.net.au.
De exemplu, adolescentul va avea idei, opinii și valori independente de cele ale părintelui, iar momentele de dezacord sunt firești. Este un semn bun că un copil încearcă să-și asume responsabilitatea, dar încă învață să gestioneze corect dezacordurile și opiniile diferite.
Sursa https://www.hotnews.ro
