„Nu vreau!”; „Nu fac asta!”; „Nu mă poți obliga!”; „Ești cea mai rea/cel mai rău!” Vă sună cunoscut? Li se întâmplă tuturor părinților să se confrunte, într-o măsură mai mare sau mai redusă, cu impolitețea sau de-a dreptul cu obrăznicia copiilor. Din topul comportamentului inadecvat al copiilor și adolescenților, întoarcerea vorbelor ocupă primul loc. Este enervant, ba chiar exasperant, uneori, pentru părinte, dar este un efect secundar al maturizării și al dobândirii independenței. Ce soluții proactive pot adopta părinții când trec prin astfel de situații.
În funcție de vârsta copilului, replicile pot varia de la un „nu” sfidător și datul ochilor peste cap, până la ceartă în toată regula, „condimentată” cu insulte. Evident că insultele nu pot fi tolerate, dar oricât ar simți părintele că îi clocotește sângele în vene, recăpătarea calmului este esențială. Doar judecând „la rece” pot fi găsite soluțiile cele mai bune. Și ele există.
Copiii tind să riposteze din diverse motive. În primul rând, își testează propria putere pentru a vedea până unde pot merge. Pot avea senzația că nu sunt respectați de părinții care îi protejează excesiv și le „dau mereu ordine”. Sau pot exista deficiențe de comunicare în relația părinte/copil.
La fel ca un adult, și copilul simte nevoia să aibă un anumit grad de control asupra vieții lui. Iar un părinte care îl protejează excesiv pe copil, îl corectează mereu, îi ordonează viața sub toate aspectele, de fapt, stă în calea dobândirii independenței copilului și a exercitării puterii personale.
Și singura modalitate prin care copiii știu să reacționeze este prin ripostă. Este un răspuns de tip „luptă sau fugi” – ei nu pot fugi ușor, așa că ripostează cu replici, negocieri, certuri, dând ochii peste cap și altele asemenea.
Prima soluție este ca părinții să dea putere copiilor. Nu este vorba despre a da putere totală, ci de a găsi acele situații în care cei mici pot avea control asupra propriei lumi. De exemplu, îi pot lăsa să-și aleagă singuri ținutele pe care vor să le poarte – dacă este vorba despre copii mici – sau îi pot lăsa să planifice o vacanță în familie – dacă este vorba despre adolescenți.
Atunci când nevoia de putere a copiilor nu este satisfăcută aceștia și-o vor exercita în alte moduri: deschizând fronturi de război în timpul mesei, prelungind ora de culcare, refuzând să-și facă toaleta zilnică sau ripostând. Și oricât am vrea nu-i putem forța să mânânce broccoli sau să stea întinși în pat sau să se miște mai repede dimineața. Și nici nu avem control asupra ceea ce iese din gura lor.
A doua soluție este aceea ca părintele să se pună în locul copilului. Comunicarea este foarte importantă și trebuie să funcționeze în ambele sensuri. Dacă părintele este autoritar, cantitatea de ordine, corectări, îndrumări aplicate copiilor (probabil și soției/soțului) poate fi foarte mare.
Iar reacțiile pot fi foarte negative, pentru că nimănui, adult sau copil, nu i-ar plăcea să i se dea frecvent ordine.
Prin urmare, un părinte iese mai câștigat dacă petrece timp cu copiii jucându-se, ascultându-i și interacționând cu ei, în loc să dea mereu ordine și să corecteze. Interacțiunea cu copiii deschide calea cooperării, iar reacțiile negative se vor diminua încetul cu încetul.
O altă soluție este aceea de a rezerva copilului măcar zece minute de atenție, în fiecare zi. Toți oamenii au o nevoie fundamentală de apartenență și semnificație. Iar pentru copii, această nevoie este satisfăcută cel mai eficient atunci când un părinte acordă copilului lui o atenție necondiționată. Iar asta înseamnă că în cele zece minute la cererea copilului părintele trebuie să fie pregătit să se deghizeze într-un personaj de poveste, să danseze pe o melodie împreună cu cel mic, să construiască un castel din cuburi sau orice își mai dorește acesta.
Dați un nume pentru cele zece minute și țineți cont de faptul că timpul petrecut împreună trebuie să fie neîntrerupt. Puneți deoparte telefonul, telecomanda, cartea – toate aceste lucruri pot aștepta. Este vital ca fiecare copil să beneficieze de atenția exclusivă în această perioadă. Părinții care au mai mulți copii pot să-și rezerve acest timp pentru a putea reacționa cu fiecare copil în parte.
Lipsa de respect este o parte comună a dezvoltării în cazul adolescenților, deși nu toți adolescenții sunt nepoliticoși sau lipsiți de respect. Lipsa de respect se manifestă ocazional și este urmarea independenței pe care adolescentul o experimentează în multe domenii ale vieții lui, potrivit raisingchildren.net.au.
De exemplu, cu siguranță adolescentul va avea idei, opinii și valori independente de cele ale părintelui și este firesc să apară și momente de dezacord. Este un semn bun că un copil încearcă să își asume responsabilitatea pentru sine, dar el încă învață cum să gestioneze în mod corespunzător dezacordurile și opiniile diferite.
Sursa https://www.hotnews.ro