Acasă > Stiri Botosani > Controale la Bazar și în Piața Centrală, amenzi date de polițiștii locali 

Controale la Bazar și în Piața Centrală, amenzi date de polițiștii locali 

controale politia locala la bazar si piata.

Pe 7 mai, în intervalul orar 10:00-12:00 a fost organizată și desfășurată o acțiune integrată, cu participarea tuturor structurilor operative ale instituției, pentru prevenirea și combaterea săvârșirii faptelor contravenționale, în zona Pieței Centrale, Bazarului și în proximitatea acestora.

 

În urma activităților desfășurate polițiștii locali au aplicat un număr de 28 de sancțiuni contravenționale, amenzile însumând un cuantum total de 3.510 lei.

 

Printre neregulile găsite se numără ocuparea domeniului public cu mărfuri/ambalaje, expunerea în vederea comercializării a produselor second hand pe domeniul public, comercializarea de produse fără a fi completate în carnetul de comercializare, comercializarea produselor pe bază de atestat de producător fără a avea afișată eticheta de produs conform legii.

 

Poliția Locală Botoșani va continua desfășurarea unor astfel de activități și acțiuni în vederea menținerii unui climat de ordine și siguranță publică în municipiu și recomandă cetățenilor să respecte normele legale în vigoare, contribuind astfel la asigurarea unui mediu civilizat și sigur pentru întreaga comunitate.