Conţac munceşte pe 100 de milioane

 

Constantin Contac  Transporturi AutoFostul lider judeţean al social-democraţilor cîştigă mai bine de cînd a ieşit din politică. Asta cel puţin din punct de vedere strict salarial. Dacă atunci cînd ocupa funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Constantin Conţac avea o indemnizaţie de circa 4.600 de lei pe lună, acum el are un venit salarial dublu. Aceasta pentru că a revenit la societatea „Transporturi Auto”, unde este acţionar. „M-am trecut cu salariu de 100 de milioane ca să mi se adune la pensie”, a declarat ex-preşedintele PSD Botoşani. Acesta are acum o pensie de aproximativ 3.000 de lei pe care mai are posibilitatea să majoreze doar în jur de un an, după care îi expiră stagiul de cotizare. Ca atare, Conţac s-a trecut cu un salariu mai mare, care presupune contribuţii pe măsură la stat şi îl avantajează la recalcularea pensiei. Cîştigurile nu se opresc doar aici. „Acolo veneau o mulţime de oameni să îi ajut. La doi dădeam, la doi nu dădeam, dar erau mulţi pe care îi ajutam”, a mai spus Constantin Conţac. SC Transporturi Auto SA nu duce lipsă de comenzi, dimpotrivă, avînd de lucru atît în Botoşani, cît şi în alte judeţe din Moldova.
Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare

Declarația zilei 5 decembrie 2025

Andreea Coțovanu

Dec 05, 2025

Poza zilei 5 decembrie 2025

Andreea Coțovanu

Dec 05, 2025