O altă interpelare adresată în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean a fost referitoare la adăpătorile pentru animale.
Raluca Vaipan de la PSD a dorită să știe câte adăpători au fost realizate din fondurile alocate de Consiliul Județean.
Raluca Vaipan, consilier județean PSD.
„Suntem la sfârșitul lunii noiembrie, iar în decembrie, după cum știm cu toții, sunt puține zile lucrătoare. Dintre acestea, multe au, de regulă, o vreme neprielnică, ceea ce limitează semnificativ activitatea în domeniul construcțiilor. Este foarte important să știm cum au fost folosite aceste sume, mai ales că, în cazul în care investițiile nu vor fi finalizate, banii alocați se vor întoarce la bugetul național, ceea ce ar reprezenta o pierdere pentru județul Botoșani.”
Iată întrebările adresate lui Valeriu Iftime:
- Câte dintre adăpători au fost realizate?
- Care este stadiul fizic și financiar pe fiecare comună în parte?
- Ce măsuri a luat pentru ca aceste proiecte să fie implementate până la finalul anului, astfel încât fondurile să nu fie pierdute?
„Aș dori să subliniez că responsabilitatea pentru implementarea acestor investiții nu poate fi transferată către primari, întrucât alocarea fondurilor a fost făcută abia la jumătatea verii, într-un termen imposibil de compatibilizat cu procedurile legale obligatorii: achiziții, proiectare, avize și autorizații de construire. În aceste condiții, este esențial ca președinția Consiliului Județean să își asume modul în care a planificat și a gestionat acest calendar, astfel încât să evităm situația regretabilă în care fondurile nu pot fi utilizate și se întorc la bugetul național.”, a mai punctat Raluca Vaipan care a solicitat și răspuns în scris.
Șeful administrației județene, Valeriu Iftime, a dat asigurări că va transmite un răspuns în scris privind stadiul realizării acestor adăpători.
Valeriu Iftime, președinte Consiliul Județean Botoșani.
„Toți banii sunt consumați, am să vă dau un răspuns în scris pentru fiecare entitate în parte. Este important să nu pierdem banii, dar cel mai important e să se facă ceva. În patru localități unde am verificat eu, lucrurile s-au petrecut. Cu siguranță, banii nu se pierd și sunt foarte importanți pentru fermieri”
Discuția integrală poate fi urmărită în video atașat mai jos