Operatorul de stat CFR Marfă a depus oficial cererea de intrare în faliment, a anunțat vicepremierul Oana Gheorghiu, catalogând momentul drept „cronica unui eșec anunțat”. Compania care înlocuiește CFR Marfă se numește Carpatica Feroviar, iar directorul acesteia a declarat pentru HotNews.ro că numărul de angajați a depășit 1.000. El promite că greșelile trecutului nu vor fi repetate și că nu vor exista cheltuieli inutile.
Oana Gheorghiu a scris pe Facebook că declinul CFR Marfă nu a fost brusc, iar statul român, în loc să ofere soluții, a ales să amâne problema prin neîncasări, reeșalonări și anulări de datorii către alte companii de stat.
Înființarea Carpatica Feroviar a fost aprobată de Guvern în toamna anului 2024, iar primii angajați au fost recrutați în aprilie 2025 (15 angajați, inclusiv Daniel Apostolache, actualul director al Carpatica și fost director la CFR Marfă).
Angajările masive au început la sfârșitul anului 2025. Compania avea 600 de angajați la începutul lunii aprilie, însă ritmul recrutărilor s-a accelerat, în special datorită licitațiilor câștigate și a nevoii rapide de personal.
Carpatica Feroviar are în prezent aproximativ 1.070 de angajați și ar trebui să ajungă la 1.400 de angajați în luna iunie, conform directorului.
„CFR Marfă și-a depus cererea de faliment și nu mai prestează ca operator, iar noi executăm planul de business aprobat de Comisia Europeană. CFR Marfă nu mai are licență de transport din data de 9 mai și Carpatica își desfășoară planul de business”, a declarat pentru HotNews.ro Daniel Apostolache, șeful Carpatica Feroviar.
„Am intrat în pâine cum trebuie”, a adăugat Apostolache. „La momentul 10 aprilie nu aveam aprobate decât 20% dintre contractele din planul de business, iar acum suntem la 100%”
Numărul de angajați, conform directorului, ar trebui să crească cu 300 de persoane până la sfârșitul lunii iunie. Ținta pentru finalul anului este de 2.100 de angajați, însă este posibil ca activitatea să se desfășoare eficient și cu mai puțini.
„Am să testez activitatea cu cei 1.400 de angajați. Ținta este să ajungem la 2.100, dar am să testez cu cei 1.400 de angajați și aș vrea să eficientizez operațiunile într-o plajă cuprinsă între 1.400 și 2.100 de angajați”, a precizat Apostolache.
Trenurile Carpatica Feroviar transportă sare în Ungaria, iar cele pentru OMV Petrom ajung la Viena. Către Ucraina sunt trimise trenuri de marfă cu cereale, produse petroliere, ciment și metale, a menționat șeful Carpatica.
Printre clienții Carpatica Feroviar se numără Electrocentrale Turceni, Oscar DownStream, Salrom, Complexul Energetic Oltenia, Societatea Electrocentrale Craiova, Socar și OMV Petrom.
Parcul de material rulant al Carpatica Feroviar este compus din 200 de locomotive (electrice și diesel în proporții aproximativ egale) și 6.450 de vagoane. Vârsta medie a flotei de vagoane este de 32 de ani, iar la locomotive, după ultima modernizare, vârsta medie a parcului este de 30 de ani vechime, a declarat directorul companiei.
Sursa https://www.hotnews.ro
May 22, 2026
May 22, 2026