Acasă > Stiri Botosani > Cea mai caldă lună august din istorie, seceta a lovit puternic și la noi

Cea mai caldă lună august din istorie, seceta a lovit puternic și la noi

seceta a lovit in romania

Luna care s-a încheiat a fost cea mai caldă lună august la nivel mondial la egalitate cu iulie 2023. Efectele acestei supraîncălziri s-au văzut și în România, care a fost afectată de secetă severă. Dunărea și mai multe râuri încă au debite foarte scăzute.

 

Potrivit celui mai nou raport Copernicus, temperatura medie globală a aerului la suprafață a ajuns la 16,96 grade Celsius, cu aproape un grad peste media perioadei 1991–2020.

 

Iar efectele acestei încălziri s-au văzut și în Europa. Vestul continentului a avut cea mai caldă vară din istorie, iar România se numără printre țările în care Copernicus a identificat condiții severe de secetă. Luna august a fost mai uscată decât în mod obișnuit în mare parte din Europa Centrală și de Vest, iar în România lipsa precipitațiilor s-a accentuat în a doua parte a verii, scrie știrileprotv.ro

 

Efectele s-au văzut și asupra râurilor. Dunărea a avut debite foarte scăzute în toate țările pe care le tranzitează, inclusiv în România, unde centrala de la Cernavodă a fost închisă.

 

Și temperatura oceanelor a ajuns la un nivel record de 21,07 grade Celsius. Specialiștii avertizează că temperaturile ridicate ale oceanelor sunt alimentate și de intensificarea fenomenului El Niño.