Cazul tinerei în vârstă de 29 de ani care a murit săptămâna trecută după ce a născut la un spital privat din Constanța este unul care „depășește” această unitate medicală, susține, într-un dialog cu HotNews, medicul ATI Elena Copaciu, care a condus, timp de 8 ani, Secția de Anestezie-Terapie Intensivă a celui mai mare spital de urgență din București. HotNews a încercat în repetate rânduri să obțină o reacție din partea clinicii, însă fără succes. Spitalul privat a reacționat printr-un mesaj pe Facebook.
Elena Copaciu a comentat cazul după ce a văzut primele concluzii ale controlului efectuat de Ministerul Sănătății, prin Direcția de Sănătate Publică din Constanța. Conform raportului de control obținut și consultat de HotNews, compartimentul ATI al spitalului are competență bazală, cu 3 paturi de supraveghere postanestezică, iar maternitatea este clasificată la nivelul al II-lea.
În cazul unei mari urgențe, așa cum a devenit tânăra de 29 de ani, era nevoie „de o echipă antrenată pentru astfel de urgențe, care se găsește în maternitățile de grad III, superioare ca dotări unei maternități de nivelul al II-lea”, spune medicul Elena Copaciu.
Ea subliniază că, fiind vorba despre o sarcină obținută prin fertilizare in vitro, iar mama suferind de trombofilie, sarcina era considerată din start una cu risc și ar fi trebuit monitorizată într-o maternitate de gradul III, adică una mai bine dotată.
În plus, tânăra în vârstă de 29 de ani a suferit o complicație rară, dar foarte gravă, potrivit medicului ATI, care „depășește” spitalul privat din Constanța: „Era previzibil că, dacă apare o astfel de complicație, ei nu vor putea să o gestioneze. Atonia uterină este o complicație pe care nu o poți anticipa, nu știi când nu se va mai relaxa uterul. Această relaxare uterină poate să apară oricând după o naștere, nu o poți anticipa.”
„Intervenția trebuie să fie ultra-rapidă, deoarece sângerarea este masivă”, explică Elena Copaciu.
Elena Copaciu a fost, între anii 2007 – 2015, medic șef al Clinicii de Anestezie-Terapie Intensivă a Spitalului Universitar de Urgență din București. În prezent, este medic ATI la Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balș” și conferențiar universitar la Catedra de ATI a UMF „Carol Davila” din București.
Conform Regulamentului de organizare și funcționare a secțiilor și compartimentelor de Anestezie și Terapie Intensivă din unitățile sanitare, structura acestora este următoarea:
1. Posturi de lucru de anestezie
2. Componenta cu paturi, formată din:
Dintre acestea, conform raportului de control al Ministerului Sănătății consultat luni de HotNews, spitalul privat Armonia din Constanța avea doar 3 paturi de supraveghere postanestezică, fără a avea și paturi de terapie intensivă sau de terapie intermediară.
„Un astfel de caz îi depășește. Sunt 3 niveluri de competență în secțiile ATI. Îți trebuie ATI cel puțin cu secție de critici (îngrijire postoperatorie – n.red.) pentru un astfel de caz”, explică Elena Copaciu.
În plus, subliniază medicul, „ai nevoie de unitate de transfuzie unde să ai un stoc de rezervă și să îl poți folosi imediat, când apare urgența de acest fel. Îți trebuie protocol de transfuzie masivă, într-o mare urgență obstetricală.”
Asta „în paralel cu suportul avansat de funcții vitale”.
„Nu au facilități pentru pacienți critici. Această pacientă devenise un pacient critic, o urgență. Ei nu au competență pentru așa ceva”, consideră medicul.
Elena Copaciu își amintește că, la Spitalul Universitar de Urgență, unde a asistat, de-a lungul anilor, la multe nașteri, exista protocol de transfuzie masivă: „Întotdeauna țineam o rezervă de sânge, plasmă, trombocite, concentrate de factori de coagulare pentru așa ceva, ca să le avem disponibile”.
Sursa https://www.hotnews.ro