Apelul la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani a fost efectuat prin numărul unic de urgență 112.
Polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că un imobil din Calea Națională, din apropierea Gării ar fi fost vandalizat.
Este vorba despre spațiul în care medicul Mariana Pitrop deține un cabinet privat de consultații.
„Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au stabilit că cele sesizate se confirmă, iar o parte dintre geamurile imobilului respectiv erau distruse. Totodată, peretele imobilului era scris cu o substanță neagră”,
Delia Nenișcu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani
Pe geamurile cabinetului dar și pe ușa de acces au fost scrise cuvintele: „Nu am aer” și „Alexandra”.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere. La acest moment sunt desfășurate cercetări asupra faptei, urmând să fie identificați și autorii.
ULTIMELE zile pentru depunerea unor cereri: APIA, anunț pentru fermierii botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Mar 27, 2025
Alegeri locale parțiale pe 4 mai în două comune din Botoșani: Hotărâri adoptate astăzi de Guvern
Redacția Botoșăneanul
Mar 27, 2025
Accident provocat de un șofer din Botoșani după o depășire periculoasă
Redacția Botoșăneanul
Mar 27, 2025
SGA a început curățarea râului Dresleuca unde există deversări periculoase – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 27, 2025
Botoșăneancă în comă transportată la spital după accidentul din Zona Industrială – CE spun medicii
Redacția Botoșăneanul
Mar 27, 2025
Trebuie evacuați din locuințele statului cetățenii cu mai mult de trei amenzi pentru tulburarea liniștii și ordinii publice?
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile