Magnitudinea cutremurului din PSD începe să se resimtă și la Botoșani. Dacă la nivel central Marian Oprișan a fost primul care a cerut demisia liderului partidului, la județ a făcut-o Răzvan Rotaru.
Deputatul i-a solicitat președintelui municipal al PSD să renunțe la funcție. Parlamentarul susține că Mihai Tincu nu a muncit deloc în campania electorală pentru alegerile europarlamentare, lucru care s-a văzut în scăderea drastică a scorului social-democraților în capitala județului.
”Îi solicit demisia pentru că nu a fost o zi în campanie dl. Tincu, de urgență să își dea demisia pentru că partidul are nevoie de o reformă și de o schimbare”,
Răzvan Rotaru, deputat PSD Botoșani.
Parlamentarul a făcut mai multe referire dure și la adresa Doinei Federovici, președintele PSD Botoșani, pe care le vom prezenta în scurt timp.
PSD Botoșani a câștigat alegerile în județul Botoșani, însă cu o diferență de doar 3% și cu un scor sub cel de la rezultatele alegerilor locale din 2016.
De asemenea și la Botoșani s-a făcut pragul pentru referendum.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Polițiștii botoșăneni, bucurie adusă unor familii din județ în preajma Sărbătorilor Pascale - VIDEO
Diana Arici
May 03, 2024
Tradiţia ouălor „închistrite” de Rogojești: Cătunul care a devenit capitală culturală
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Botoșănean prins în fapt de polițiști: Carne de miel vândută direct din mașină
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Un pensionar din Botoșani s-a făcut de râs după ce a dat de un filtru al Poliției
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Sucevenii stau la coadă la amenzi aplicate în traficul din Botoșani
Gabriela Erdic
May 02, 2024