Breaking news
S-a dat sentința: Țurcanu trimis ani grei la închisoare

La trei ani și jumătate de la debutul procesului, fostul președinte al Consiliului Județean și al PNL Botoșani a fost condamnat la o pedeapsă de patru ani și trei luni de închisoare cu executare.

Florin Țurcanu, vicepreședinte ALDE Botoșani, a fost găsit vinovat pentru trafic de influență și spălare de bani, iar sancțiunea i-a fost aplicată luându-se în calcul și precedenta condamnare cu suspendare pe care o avea tocmai din 2014.


De asemenea, Tribunalul Botoșani a hotărât confiscarea unei sume de peste 260.000 de lei și păstrarea sechestrului pe casa construită în Aleea Pajiștii.


Contactat de Botoșăneanul, Florin Țurcanu a evitat să facă vreun comentariu, explicând că nu a fost înștiințat în vreun fel de hotărârea magistraților de la Botoșani.


Vicepreședintele ALDE Botoșani poate ataca însă hotărârea la Curtea de Apel Suceava.

 

În același proces Aristomel Anușcă a fost achitat.

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Florin Țurcanu ținut cu sufletul la gură de judecători
Procesul lui Florin Țurcanu la FINAL în Botoșani – avocații cer ACHITAREA fostului președinte al CJ

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store
Poliția Botoșani, INFORMAȚII OFICIALE despre BĂRBATUL ÎMPUȘCAT: Prezenta o plagă prin împușcare – VIDEO & FOTOGALERIE
La câteva minute după ce Botoșăneanul a făcut public faptul că un bărbat a fost găsit împușcat pe drumul Cucorăni – Bucecea, Inspectoratul de Poliție Județean a emis un comunicat pe care îl prezentăm integral mai jos.
Profesor de liceu găsit împușcat într-o mașină la Cucorăni
Bărbatul găsit împușcat în mașină este profesor la un liceu din județ.
ULTIMĂ ORĂ: Bărbat găsit împușcat într-o mașină, la câțiva kilometri de oraș
Tragedie petrecută în urmă cu puțin timp la Botoșani.
Medicul Mariana Pitrop a contestat la Tribunal decizia de suspendare din funcție
Solicitarea adresată instanței de judecată a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani ieri, 31 august 2023.
SEARA ACEASTA: Trei botoşăneni, printre care un copil de un an, au murit pe loc într-un groaznic accident rutier - GALERIE FOTO
Trei persoane și-au pierdut viața, iar un băiat de 10 ani a fost rănit, în urma unui accident rutier produs pe raza localității Crasnaleuca, în această seară.
MĂRTURII cutremurătoare ale mamei, Alexandra a murit cu asistentele lângă ea: În brațe au dus-o la baie / A zis că e toată rece - VIDEO
Era 17 august 2023, în jurul după amiezii când Alexandra a ajuns cu copiii acasă la mama ei.I s-a plâns că nu se simte prea bine.
Și mama Alexandrei a trimis mesaje neîncetat toată noaptea: Nu am îndrăznit să sun / M-au asigurat că este bine îngrijită – VIDEO
Nu doar Alexandra a trimis mesaje peste mesaje în noaptea în care s-a chinuit în Maternitatea Botoșani.Aflată de gardă la Spitalul de Copii, mama ei a făcut același lucru.
Mama Alexandrei, PRIMELE declarații după tragedie: Eu am avut încredere în colegele mele, în sistem / Mama, ajută-mă – VIDEO
La peste o săptămână de la decesul fiicei sale, perioadă în care și-a plâns durerea în mod discret, Doina Miron a făcut primele declarații privitoare la tragedia care i-a lovit în mod nedrept familia.
Pauză la audieri: Primele declarații făcute de avocată, telefonul Alexandrei a fost ridicat pentru percheziție informatică – FOTO & VIDEO
S-au scurs deja aproape trei ore de audieri la sediul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ).
ÎN ACESTE MOMENTE: Prima persoană chemată la audieri este soțul Alexandrei – FOTO & VIDEO
 Patru membri din familia Alexandrei Ivanov se află în aceste momente la sediul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) pentru a fi audiați în calitate de martori, în dosarul privitor la moartea tinerei.
Tatăl Alexandrei, sfâșiat de durere la Poliție: E foarte greu/ Să se facă dreptate – FOTO & VIDEO
A ajuns la sediul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) pentru a fi audiat și tatăl Alexandrei.
Maraton de audieri la Poliție, avocata din Iași: Va fi o zi lungă – VIDEO
 Avocata din Iași a ajuns la Botoșani încă de luni, 28 august 2023.
Fratele Alexandrei, în fața Poliției: Să se ia măsurile care trebuie/ Toată lumea este revoltată – FOTO & VIDEO
Vlad Miron, fratele Alexandrei, a transmis primele cuvintele din fața Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ).
ASTĂZI: Familia Alexandrei audiată la Poliție despre noaptea tragediei – FOTO & VIDEO
 Începând cu ora 9:00, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) au început audierile în cazul Alexandrei Ivanov.
Fiica soților care au MURIT în urma exploziilor de la Crevedia, mesaj sfâșietor: Ne-ați lăsat singuri
După tragedia în care și-a pierdut părinții, tânăra a transmis un mesaj pe rețelele de socializare.
Primarul din Caracal, tatăl patronul stației GPL care a explodat, și-a dat DEMISIA din PSD
Ion Doldurea, primarul al cărui fiu deține stația GPL, renunță la funcțiile din PSD și la calitatea de membru al partidului.
Tragedia de la Crevedia: Apel la botoșăneni să doneze SÂNGE, centrul deschis toată săptămâna
La primele ore ale dimineții mai mulți botoșăneni impresionați de drama de la Credevei s-au prezentat la Centrul de Transfuzii Botoșani.
Primarul din Caracal, tatăl patronului stației GPL care a explodat, despre pompierii răniți în incendiu: Este problema lor
Din primele informații ale anchetei desfășurate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență, stația GPL ar funcționa, în acte, la Botoșani.
ULUITOR: Stația care a explodat la Crevedia ar funcționa în acte la Botoșani
Stația GPL care a explodat în Crevedia nu funcționa legal și nu avea autorizații ISCIR sau CNICIR. Mai mult, stația ar fi funcționat la Botoșani, din primele date ale anchetei ISU.
Cabinetul doctoriței Pitrop vandalizat de persoane necunoscute, Poliția a deschis o anchetă – FOTOGALERIE
 Apelul la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani a fost efectuat prin numărul unic de urgență 112.
Prostovanii sunt solidari cu oierul si la puscarie, ca la prostie am vazut ca este unanimitate. Speram ca va avea loc o reevaluare a modului in care un condamnat pentru coruptie a numit prefect dar si diverse persoane pe functii de inalta dnitate publica.Alo, domnule Orban, ne ati promis una si ne oferiti ceea ce putem vedea!! Rusinicaaaa!!!!
29 ianuarie 2020, 23:27
Ce face Trufin de la agricultura? Că a făcut vrute și nevrute sa fie adjunct cu PSD acum a inceput sa culeagă date despre fermieri prin județ fugarind angajații să aibă pentru campania lui Turcanu la ALDE dar pe un post de șef ca adjunct numai cu PSD.. Turcanu zilnic este pe la DAJ cu el pune țara la cale. Un mecanic tractorist cu un cioban face ca agricultura să meargă strună pentru fermieri. Când prima dragoste pleaca vine a doua și îi face și țarcul pentru cioban numai saf sa fie.
29 ianuarie 2020, 20:00
da duduia prefectureasa nu cumva este complice? sau e salvatoarea natiunii? ACASA cu hotii! Sa munceasca ca sa traiasca asa cum munceste orice om! Au furat si ne-au sfidat!
29 ianuarie 2020, 19:09
Unde-s ciorbițele, unde-s fetițele, unde-s lingăii, unde-s slugoii?... Păi, un să fie?? În libertate, Măria ta!Asta este, Fluorine, ți-au plăcut slugoi și aplaudacii, mergi la loc cu răcoare, că prea te înfierbântaseși.
29 ianuarie 2020, 18:05
Isi merita pedeapsa,a luat comisioane de la toti directorii de deconcetrate pe care ia pus pe functii, cine nu cotiza era mazilit. cine a fosi IMPARATUL! Un oer de la Sulita, un parvenit ajuns in fruntea judetului.
29 ianuarie 2020, 17:09
Ce ani grei frate? A scăpat deja de unul, mai rămâne cu vreo trei...la cât a jumulit el, pe câți oameni i-a prăduit, pentru modul cat a condus discreționar județul si s-a comportat ca un vataf pe moșie, e chiar putin. Dacă era bărbat, cum susține, făcea casa pe numele lui si al soției, dar asa fac bărbații adevărați, se fofileaza după tata socru...
29 ianuarie 2020, 16:53
Mare împărat ești, Fluorine.Sincer, speram să primești vreo 6 anișori, dar nici cu 4 ani și jumătate nu îmi este rușine.Dacă vei candida, poate obții funcția de împăratul celulei.
29 ianuarie 2020, 16:52
Degeaba scris. Voi luati bani de la pisidei. Dar oricum este interesant. Un prezumtiv puscarias numeste prefectul de botosani. Superb !
29 ianuarie 2020, 16:24
Ani grei? Really???? Pentru tot ce a facut??? Unul care fura un ou primeste 10 ani si unul care jefuieste bunurile publice si face trafic de influenta i se dau 4.6 din care, probabil, va executa cel mult doi. Ca asa- i in Romania!
29 ianuarie 2020, 16:21
Sondaj
La clasa copiilor dvs. s-au cerut bani pentru fondul clasei?
Declaraţia zilei
La mare, am luat struguri de pe marginea drumului. M-am lăsat păcălit. M-am lăsat păcălit. Știam că mă păcălește” Vasile Trofinov, șeful Serviciului Județean de Metrologie Legală (SJML) Botoșani.& ...
answear.ro%20
flanco.ro/
inpuff.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9745 lei
USD
Dolarul SUA
4.7430 lei
CHF
Francul elveţian
5.1499 lei
GBP
Lira sterlină
5.7323 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.1651 lei
XAU
Gramul de aur
278.5272 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2589 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2860 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9934 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4556 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2033 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6670 lei
Vremea
astăzi
Botosani
24.3 o C
Dorohoi
23.7 o C
Bucecea
22.3 o C
Darabani
20.9 o C
Saveni
24.9 o C
Ştefăneşti
21.9 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.