Consilierii județeni se întâlnesc joi, 30 ianuarie 2020 în ședință ordinară. Iar unul dintre proiectele aflate pe ordinea de zi se referă la modificarea componenței Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP).
Astfel, în ATOP ar urma să intre Viorel Șerbănoiu, șeful Inspectoratului de Poliție Județean în locul lui Adrian Stoian.
De asemenea, un alt membru este Dan Nechifor, subprefect al județului Botoșani care ar urma să intre în locul Danielei Lozneanu.
Iar un alt treilea nou membru este Valeriu Harabulă, șeful Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani .
Ședința ordinară va avea loc joi la ora 12:00.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Tradiții și obiceiuri străvechi de Paști: Nu se mănâncă oul cu sare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Eduard Florescu, prima REACȚIE după acuzațiile de blat de la meciul cu Petrolul: Mi se pare penibil
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Reacția lui Florin Pârvu după egalul de la Botoșani: Plecăm dezamăgiți
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Depozit de furaje incendiat într-o localitate din Botoșani: Pompierii au intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024