Încă un accident cu BMW a avut loc la Botoşani. De data aceasta nu în oraş, ci pe drumul care face legătura între cele două municipii ale judeţului.
Mai exact la ieşire din Leorda spre Dorohoi, acolo unde marţi după-amiază un automobil cu marca menţionată a ieşit de pe carosabil şi a ajuns în şanţ.
Iar aceasta după o manevră vecină cu inconştienţa a şoferului. Posesor al permisului de conducere de numai trei luni, conducătorul auto în vârstă de doar 18 ani s-a angajat în depăşirea unei coloane de maşini, pe un sector cu linie continuă.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean, când a ajuns în dreptul unui camion, a observat că din faţă vine un alt automobil şi pentru a nu se lovi de acesta a tras dreapta de volan şi s-a izbit în remorca autotrenului, de unde a fost proiectat în şanţ.
El nu păţit ceva, în schimb prietena sa a fost rănită la un picior şi a fost transportată la spital, astfel încât şoferul se va alege cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Pe parbriz se putea vedea semnul de începător.
O autospecială de la SOS Botoşani s-a deplasat la faţa locului pentru a ridica autoturismul serios avariat mai ales în partea din faţă.
Traficant de droguri căutat prin toată lumea, prins de polițiști la Racovăț
Oana Sava
May 01, 2024
Deputat Alexandra Huțu: Masă sănătoasă pentru încă 1.503 elevi din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 01, 2024
Zilele în care oamenii sunt chemați la urne: CALENDARUL alegerilor
Redacția Botoșăneanul
May 01, 2024
Jandarmii vor fi în stradă să păzească botoșănenii de 1 mai și de Paște
Redacția Botoșăneanul
May 01, 2024