Doina Federovici a ajuns la DNA Suceava astăzi, în jurul orei 8:30 și de atunci nu a mai ieșit. Șefa Consiliului Județean Botoșani a fost chemată de procurori în dosarul angajărilor trucate de la Spitalul Mavromati, instituție unde a numit-o manager pe Doina Caba, aflată în arest încă din decembrie.
Lidera social-democraților a fost văzută de mai multe ori pe holul principal al Serviciului Teritorial Suceava al Direcției Naționale Anticorupție, acolo unde la amiază s-a întâlnit inclusiv cu primarul Cosmin Andrei, adus în cadrul unui alt dosar, care însă a plecat după câteva zeci de minute.
Informația neoficială furnizată inițial ar fi că președintele Consiliului Județean Botoșani asistă la o percheziție informatică efectuată asupra unor device-uri care îi aparțin.
Soțul acesteia o așteaptă afară.
Reporterii Botoșăneanul sunt la fața locului, așa că vom reveni cu noi imagini și informații.
Dezvăluirea făcută de Petru Parfenov la instalarea lui Liviu Ciobotariu – VIDEO
Gabriela Erdic
Jul 26, 2024
Bani de la CJ pentru TREI instituții din Botoșani – SUMELE
Oana Sava
Jul 26, 2024
Alege Cele Mai Bune Soluții Dentare Pentru un Zâmbet de Invidiat
Redacția Botoșăneanul
Jul 26, 2024