Un accident care i-ar fi făcut invidioși și pe regizorii de la Hollywood a avut loc joi seară în municipiul Botoșani. În prim plan s-au aflat doi tineri cu un BMW X3.
Într-o stare accentuată de ebrietate, pe la 23:15 aceștia coborau de pe strada Tudor Vladimirescu pe Săvenilor cu direcția Răchiți.
În apropierea blocului turn din Parcul Tineretului au prins se pare o bucată de gheață și au derapat, pierzând instantaneu controlul asupra mașinii.
BMW-ul s-a izbit extrem de puternic într-un Volkswagen Passat care în urma impactului s-a urcat pur și simplu pe un Mercedes.
Și asta nu este tot. Ciocnirea a fost atât de violentă încât Mercedesul a fost împins la rândul său într-o Dacia Logan.
Polițiștii ajunși la fața locului au reușit să îi pună fiola unuia dintre cei doi tineri aflați în X3, rezultatul fiind de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Respectivul a negat însă că s-ar fi aflat la volan, dând vina pe celălalt bărbat din automobil.
La rândul său, acesta din urmă susținea că nu conducea el, ci prietenul său.
În aceste condiții, polițiștii sosiți la fața locului i-au ridicat pe amândoi și i-au transportat la Spitalul Județean pentru probe de sânge.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
CLIPUL ZILEI despre meciul cu Farul Constanța, primul pentru Liviu Ciobotariu pe bancă
Gabriela Erdic
Jul 26, 2024
COD GALBEN de furtuni la Botoșani: Localitățile vizate
Andreea Coțovanu
Jul 26, 2024
Se apropie o nouă minivacanță: CÂTE zile libere vor avea bugetarii
Redacția Botoșăneanul
Jul 26, 2024
Dezvăluirea făcută de Petru Parfenov la instalarea lui Liviu Ciobotariu – VIDEO
Gabriela Erdic
Jul 26, 2024
Bani de la CJ pentru TREI instituții din Botoșani – SUMELE
Oana Sava
Jul 26, 2024