Potrivit unui raport al Institutului Naţional de Statistică (INS), în România există 9 pensionari la 10 salariați, situația fiind de-a dreptul dramatică în județul Teleorman, unde există 16 pensionari la 10 angajați.
INS a comunicat, miercuri, că numărul mediu al pensionarilor din România a fost de 5,223 milioane în primul trimestru, în scădere cu 6.000 faţă de trimestrul precedent. În ultimul trimestru al anului trecut, numărul pensionarilor din România ajunsese la 5,229 milioane, în creştere cu 5.000 faţă de trimestrul precedent.
Astfel, în primul trimestru al acestui an, raportul per total dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor a rămas 9 la 10.
”Acest raport prezintă variaţii semnificative în profil teritorial, de la numai 5 pensionari la 10 salariaţi în Municipiul Bucureşti, la 16 pensionari la 10 salariaṭi în judeţul Teleorman, 15 la 10 în Giurgiu ṣi Vaslui ṣi 14 la 10 în Botoṣani, Călăraṣi, Dâmboviṭa ṣi Neamṭ”, se arată în datele INS.
Pensia medie în România
Pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 1.072 lei, iar raportul dintre pensia medie nominala netă de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare (fără impozit ṣi contribuṭia de asigurări sociale de sănătate) şi câştigul salarial mediu net a fost de 51,3% (comparativ cu 52,5% în trimestrul precedent).
Indicele pensiei medii reale faţă de trimestrul precedent, calculat ca raport între indicele pensiei nominale pentru calculul pensiei reale şi indicele preţurilor de consum, a fost de 98,1%.
Pensia medie de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă fiind de 503 de lei.
Astfel, diferența este de 860 lei în judeţul Botoṣani, 864 lei în Giurgiu, 885 lei în Vrancea faţă de 1363 lei în Municipiul Bucureşti, 1356 lei în Hunedoara ṣi 1279 lei în judeṭul Braṣov. Pensionarii de asigurări sociale deţin ponderea majoritară (99,9%) în numărul total de pensionari. Pensionarii de asigurări sociale de stat reprezintă 89,8% în totalul celor de asigurări sociale.
Pe categorii de pensii, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a fost preponderent (76,5%) în cadrul pensionarilor de asigurări sociale, potrivit Observator. Pensionarii cuprinşi în categoriile de pensii – anticipată şi anticipată parţial - au reprezentat 2,1%.
În 2017, numărul mediu al pensionarilor din România a fost de 5,228 milioane, în scădere cu 29.000 faţă de anul anterior, în timp ce pensia medie a crescut cu 12,8%, la 1.069 de lei.
Bărbat suspect într-un dosar penal, prins de polițiștii botoșăneni la vamă
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Șoferiță AMENDATĂ de polițiștii rutieri după un control neașteptat în trafic
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Polițiștii și jandarmii în control prin Piața centrală: O persoană s-a ales cu doar penal
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Alocațiile copiilor pentru luna mai: DATA la care intră banii
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Ieșean mort de BEAT la volan, prins de polițiștii botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024