O competiție de cros organizată astăzi, 6 mai 2023, a unit sute de botoșăneni în Parcul Mihai Eminescu.
Elevi de gimnaziu sau de liceu, adulți și persoane cu dizabilități au participat la evenimentul organizat de Liceul cu Program Sportiv Botoșani, menit să celebreze în avans Ziua Europei, care este marți, 9 mai.
Mulți dintre elevii de gimnaziu au început pregatirea cu câteva minute înainte de concurs, alergând ușor. La această categorie au participat și câțiva preșcolari, care s-au adaptat traseului, însoțiți fiind de un adult.
Pentru elevii de liceu, competiția a fost una strânsă. Au fost depașiti numeric de cei mai mici, însă s-au aliniat la linia de start și s-au pregătit pentru a parcurge traseul.
Adulții care s-au înscris la cros au fost în număr mai mic, dar asta nu i-a împiedicat în vreun fel. Au parcurs traseul cu zâmbete pe buze, priviți fiind de copiii care stăteau pe margine și îi încurajau.
Persoanele cu dizabilități au pășit în competiție împreună, fiind uniți cu toții, mai degrabă ca membrii unei echipe, nu ca niște adversari. Au parcurs traseul însoțiți, primind aplauze călduroase la linia de final.
Indiferent de vârstă, participanții la cros s-au pregătit și au așteptat marele "START", într-o zi în care și vremea pare că i-a încurajat și a ținut cu ei.
Premierea primilor șase participanți, ai fiecărei categorii, care au ajuns la linia de sosire, a avut loc la 11:30.
Ziua Porților Deschise la Pompieri: Lecții pentru micii eroi de mâine
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024
Proprietarii unui parc comercial din Botoșani investesc într-un mall uriaș din București
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024
Copiii și tinerii, eroi ai siguranței: Lecții de prevenire a dezastrelor
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024