Un bărbat în vârstă de 68 de ani a fost salvat de pompieri dintr-o fântână adâncă de aproximativ șase metri.
Misiunea contracronometru a avut loc, în noaptea de joi spre vineri, în localitatea Bajura.
La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani, cu o autospecială de stingere și accesorii specifice, precum și o ambulanță SAJ.
Aceștia au constatat faptul că bărbatul era conștient și au acționat rapid pentru a-l aduce la suprafață.
A fost preluat de echipajul SAJ și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.