Cântăreața de origine galeză Bonnie Tyler a ieșit din comă, a anunțat familia ei luni. Artista este în continuare foarte bolnavă, după ce a suferit o operație intestinală.
Bonnie Tyler a fost trezită de medici după mai bine de o lună de la operația intestinală de urgență la care a fost supusă, scrie News.ro.
Artista în vârstă de 75 de ani este în continuare sub atenția medicilor, întrucât procesul de recuperare este „foarte lent”, potrivit anunțului de pe site-ul său oficial. Ea este internată într-un spital din Portugalia, la secţia de terapie intensivă.
Cântăreața are programate mai multe concerte cu ocazia turneului său muzical, care se sfârșește în decembrie, în Germania, Austria, Danemarca, Elveția, Marea Britanie și România.
Sursa https://www.hotnews.ro