Municipiul Botoșani tocmai a fost chemat în judecată într-un proces capital pentru situația financiară a urbei. Miza este una uriașă: 30,1 milioane de lei sau, dacă vreți, peste 300 de miliarde de lei vechi.
SC Termica SA, fosta societate de termoficare a orașului, a deschis pe 14 martie o acțiune la Tribunalul Botoșani prin care solicită restituirea prin echivalent a unor bunuri transferate printr-o factură fiscală din 2010. Curtea de Apel Suceava a obligat Primăria Botoșani să înapoieze respectivele bunuri, însă acestea sunt imposibil de redat în natură și, în consecință, SC Termica SA, firmă în faliment condusă de lichidatorul Constantin Lulu Dascălu, cere acum contravalorea în lei a acestora. Mai exact, este vorba de rețeau primară transport agent termic modernizată, rețele secundare de transport agent termic modernizate, contori și bucle de măsură, echipamente, instalații, sisteme de măsură și automatizare integrate în sistemul centralizat de alimentare cu energie termică și amplasate în punctele termice, echipamente și instalații tehnologice aferente centralei electrice de termoficare, integrate și ele în sistemul centralizat de termoficare și un stoc de materiale utilizat la lucrările de modernizare derulate după 1 iulie 2010.
De asemenea, SC Termica SA solicită și plata unor dobânzi, calculate la suma datorată începând cu amintita dată până la momentul achitării efective, plus achitarea cheltuielilor de judecată. În 2010, după crearea SC Modern Calor SA, SC Termica SA a fost practic deposedată de toate bunurile menționate mai sus, fără să încaseze contravaloarea lor. Magistrații suceveni au anulat transferul patrimonial efectuat în baza unei facturi, iar acum lichidatorul cere contravaloarea respectivelor bunuri. Deși actul a fost desființat în instanță, restituirea în natură nu poate fi pusă în practică deoarece bunurile în cauză sunt fie accesorii la bunurile aflate în domeniul puublic al municipiului Botoșani, fie înglobate în acestea (rețea de transport agent termic, sistem centralizat de alimentare cu energie termică), situația fiind confirmată și de un executor judecătoresc. Cum până la data transferului făceau parte din patrimoniul SC Termica SA, lichidatorul a apelat la un expert, Gheorghe Maga, fostul director al Fiscului, care printr-un raport de expertiză a concluzionat că Primăria Botoșani trebuie să achite nici mai mult, nici mai puțin de 30.106.429,30 de lei, la care se adaugă și dobânzile de la data transferului și până la data plății efective.
CITEȘTE ȘI:
O poveste de succes : Cum tragi o ţeapă de 45 de milioane de euro
Dată fiind importanța extraordinară pe care procesul îl are pentru municipalitate, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Botoșani de astăzi a fost introdus și un proiect de hotărâre privind achiziționarea unor servicii juridice pentru consultanță, asistare și reprezentare până la finalizarea procesului. Aceasta și după ce serviciul de specialitate de la Primăria Botoșani a întocmit un raport de specialitate în care se precizează că instituția se află în situația în care ”nu se pot asigura de către personalul de specialitate juridică angajat” serviciile juridice pentru acest proces.
Pierderea procesului de circa 6,7 milioane de euro ar avea un efect devastator asupra orașului, care și așa are în derulare credite bancare de circa 100 de milioane de lei. În plus, Parcul Cornișa trebuie terminat cu surse de la bugetul local întrucât lucrările nu s-au finalizat la timp, lucru valabil și la Teatrul Mihai Eminescu, singura diferență fiind că în acest caz se intenționează accesarea unui nou proiect european.
CITEȘTE ȘI:
Primăria a predat 36 de puncte termice către o societate aflată în faliment
Proiect HCL prin care se solicită contractarea de servicii juridice pentru procesul de peste 30 de milioane de lei
Șofer din Botoșani surprins de polițiști la volanul unei mașini fantomă
Redacția Botoșăneanul
Dec 11, 2024
Bani intrați pe cardurile a mii de botoșăneni pentru tot felul de indemnizații
Redacția Botoșăneanul
Dec 11, 2024
La doar 25 de ani o sportivă din Botoșani scrie istorie la nivel mondial
Redacția Botoșăneanul
Dec 11, 2024
Așteptarea a luat sfârșit: Actorii botoșăneni se întorc „acasă” - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 11, 2024
Fenomen la Botoșani, câinii de rasă abandonați pe străzi: Este trist să vezi în ce condiții ajung
Gabriela Erdic
Dec 11, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile