Am scris astăzi despre banii aruncați pe fereastră de Consiliul Județean pentru laptopurile aleșilor. S-au cheltuit vreo 30.000 de euro pentru ca doar un singur ales să folosească acel computer primit de la CJ.
În prima zi de școală acele zeci de laptopuri care stau nefolosite printr-o debara ar fi putut fi începutul schimbării unor destine dacă ar fi fost donate unor elevi.
Dar nu contează asta. Fain este să vii în fața elevilor, în prima zi de școală, ca să le citești de pe o hârtie că le-ai montat un robinet nou la toaletă și că le-ai cumpărat trei mingi pentru orele de educație fizică.
Și, eventual, să le urezi succes într-un an școlar în care se simte deja aerul de ”învățământ online”, adică o educație de la distanță la care o sumedenie de copii nu au acces pentru că ei nu sunt consilieri județeni ca să le cumpere CJ-ul laptopuri.
Dar încă nu este târziu, nu a trecut decât o primă zi de școală. Poate măcar câțiva dintre aleșii de la Județ vor șterge praful gros de pe laptopuri și le vor dona unor copii de prin Mitoc, Adășeni, Dimăcheni sau de pe unde or vrea ei. Mai ales că banii plătiți de CJ includ și abonamente la internet.
Sigur, nu este obligatoriu să facă asta. Dar nici nepăsător și cu obraz gros nu este obligatoriu să fii.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Redacția Botoșăneanul
Jul 27, 2024
Albanezul transferat la FC Botoșani după venirea lui Liviu Ciobotariu
Redacția Botoșăneanul
Jul 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Jul 27, 2024
Sancțiuni și confiscări pentru transportul ilegal de lemn în comuna George Enescu
Andreea Coțovanu
Jul 26, 2024