Acasă > Stiri Botosani > Bărbat găsit de polițiștii de frontieră în trafic: CE s-a descoperit la control

Bărbat găsit de polițiștii de frontieră în trafic: CE s-a descoperit la control

politisti de frontiera control.

Încă un bărbat inconștient a fost scos din trafic. 

Pe 8 august 2026, în jurul orei 8.30, polițiști de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Darabani, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru un control de rutină, pe raza localității Baranca, județul Botoșani, un autoturism înmatriculat în județul Botoșani, condus de un cetățean român, în vârstă de 47 de ani. 

La solicitarea polițiștilor de frontieră, persoana în cauză nu a putut prezenta un permis de conducere valabil.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date specifice, cu terminalul eDac, polițiștii au constatat că bărbatul figurează cu dreptul de a conduce suspendat. 

În acest caz se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

 https://www.youtube.com/watch?v=XZlJjzhVmew&t=1605s