Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au depistat şi reţinut un cetățean moldovean, căutat de autorităţi, care este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de furt, pe teritoriul Germaniei.
În ziua de 8 august 2026 în jurul orei 14:00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în țară, pasager într-un mijloc de transport, un bărbat cu cetățenie Republica Moldova, în vârstă de 28 de ani.
La controlul de frontieră, polițiștii au constatat că pe numele bărbatului era o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare emis de autorităţile din Germania, acesta fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de furt, pe teritoriul acestui stat.
Bărbatul a fost predat unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani în vederea luării măsurilor legale ce se impun.