Cu aproximativ 20 de minute după ora anunțată, câteva zeci de membri și simpatizanți ai Alianței pentru Unirea Românilor au ajuns în fața sediului PSD Botoșani.
Ei protestează față de planurile PSD – PNL de a organiza alegerile locale în aceeași zi cu europarlamentarele, lucru care ar dezavantaja AUR-ul.
În fruntea manifestanților, majoritatea veniți din mediul rural, se află Ariadna Cârligeanu, coordonatoarea AUR Botoșani.
Întrucât dorința lor era aceea de a organiza un priveghi pentru democrația română care ar muri prin comasarea alegerilor, AUR-iștii au venit cu o cruce, un sicriu și lumânări.
Au și mai multe pancarte și sunt dotați cu microfoane și stații.
Scandează: ”Hoții! Hoții” și ”Vrem dreptate, nu comasate”.
Printre protestatari se regăsesc și persoane care au fost membri ai altor partide.
Scrutinul pentru primării, consiliile județene și cele locale ar trebui să aibă loc spre finalul lunii septembrie a acestui an, numai că social-democrații și liberalii plănuiesc organizarea acestuia în aceeași zi cu alegerile europarlamentare, adică 9 iunie.
Mai mulți agenți economici din Botoșani amendați pentru panouri publicitare ilegale
Redacția Botoșăneanul
Feb 13, 2025
Zeci de amenzi date pentru străzile ciuruite de avarii
Redacția Botoșăneanul
Feb 13, 2025
Două amenzi date de polițiștii locali pentru construcții ILEGALE
Redacția Botoșăneanul
Feb 13, 2025
TRAGIC: Botoșăneanul prins sub un mal de pământ a murit pe patul de spital
Redacția Botoșăneanul
Feb 13, 2025
Pericol pe șosele: Nova ApaServ amendată cu aproape 4.500 de lei pentru două „poduri” de gheață
Redacția Botoșăneanul
Feb 13, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile