Investigații europene ample, desfășurate între octombrie 2024 și martie 2025 în 18 țări, au condus la identificarea mai multor rețele de falsificatori de bani, majoritatea operând din Asia, America de Sud și Orientul Mijlociu. Polițiștii români au fost felicitați pentru o operațiune care a permis recuperarea a 600.000 de dolari falși într-un singur raid, conform unui comunicat al Europol, agenția europeană de poliție.
Europol a sprijinit o operațiune comună de aplicare a legii care a perturbat distribuția de bani falși prin intermediul serviciilor poștale. Valoarea totală a acestor bancnote contrafăcute, găsite în 297 de colete separate, este estimată la 66 de milioane de euro.
Europol a anunțat miercuri, printr-un comunicat de presă, confiscarea a aproape un milion de bancnote și monede false în euro, dolari și lire sterline, răspândite în toată Europa, relatează News.ro.
Operațiunea a fost condusă de autoritățile din 18 țări. Detaliile privind locațiile confiscărilor sunt puține, însă polițiștii români au fost felicitați pentru o operațiune care a permis recuperarea a 600.000 de dolari falși într-un singur raid.
„Marea majoritate a obiectelor confiscate erau bancnote modificate, adesea numite „bilete de cinema””, precizează Europol în comunicatul său. „Biletele de cinema” sunt reproduceri cu o formă și o culoare similare cu cele ale bancnotelor autentice, dar care conțin o mică mențiune ce indică faptul că sunt false. Cu toate acestea, această mențiune este adesea ignorată, ceea ce permite infractorilor să le folosească ca monedă reală.
Succesul operațiunii a fost determinat de colaborarea excepțională dintre autoritățile celor 18 țări, ceea ce i-a ajutat pe anchetatori să înțeleagă mai bine metodele criminale și rutele de trafic.
Sursa https://www.hotnews.ro