Ancheta săptămânii
Femeia comisar de la Protecția Consumatorilor reținută de procurori este pensionară de doi ani, Parchetul și boala au înjumătățit comisarii de la Botoșani

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Botoșani funcționează doar cu jumătate din personal după arestarea a doi comisari și îmbolnăvirea șefului. CJPC era condusă de Mirel Rogalschi, care oficial are funcția de comisar șef adjunct, pentru că postul de comisar șef este deținut la nivelul Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Nord – Est (CRPC) Iași, căruia i se subordonează și unitatea de la Botoșani.

Au fost șase, au mai rămas trei


De la sfârșitul lunii trecute, Mirel Rogalschi se află în concediu medical întrucât a suferit o intervenție chirurgicală și va mai sta în repaus până pe la începutul lunii iunie.


În afara conducătorului unității, CJPC Botoșani are în organigramă cinci posturi de comisari: Mirela Grebeniță, Carmen Ațurcăniței, Georgică Popovici, Lăcrămioara Constantin și Niculai Rață. Doar că ultimii doi au fost reținuți pe 7 aprilie și apoi trimiși în arest la domiciliu pentru 30 de zile, astfel încât instituția a mai rămas doar cu trei comisari, iar unul dintre ei, Carmen Ațurcăniței, a preluat atribuțiile de comisar-șef adjunct până la revenirea la serviciu a titularului pe post.


Teoretic, se pot detașa cadre din alte județe, doar că practic acest lucru nu s-a întâmplat.

 

O pensionară și un aproape pensionar


Niculai Rață și Lăcrămioara Constantin făceau de obicei echipă la acțiunile de control. Unul este în pragul pensiei, celălalt ieșise din câmpul muncii. Doar pe hârtie însă, pentru că, deși pensionară, Lăcrămioara Constantin continua să ocupe un post de comisar superior. Se afla deja în al doilea an în care dubla pensia cu salariul, primise un an de prelungire de la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) și apoi încă unul.


Aflată spre final de carieră, angajata CJPC avea la data completării declarației de avere, în urmă cu aproape un an, nici mai mult, nici mai puțin de 206.457 de lei în depozite bancare și conturi curente. Ambele fuseseră deschise în 2020, an în care a vândut un apartament în București, un teren intravilan în municipiul Galați și un teren extravilan în comuna Costache Negri din județul Galați. Astfel că mai rămăsese doar cu un sfert dintr-un apartament din Botoșani și cu un Suzuki fabricat în 2016.


53.500 lei


a fost salariul cumulat primit în 2020 de Lăcrămioara Constantin, adică 4.458 lei/lună  


Niculai Rață, care în trecut chiar a condus CJPC Botoșani, mai avea la rândul său sub un an până la pensionare.


Asemeni colegei sale, este coproprietar pe un apartament din Botoșani, din care îi revine însă o cotă de 50% și conduce un Volkswagen Passat înmatriculat în 2013. Are și un credit în valoare de 8.000 de euro scadent în acest an.


52.206 lei


a încasat Niculai Rață din salariu în anul 2020, adică 4.350,5 lei/lună

 

Controale mute la Botoșani


CJPC Botoșani a rămas fără jumătate de personal într-o perioadă extrem de importantă, cea dinaintea Sărbătorilor Pascale, când de obicei la nivel județean se constituiau comandamente de control alături de reprezentanți ai altor instituții, precum Direcția de Sănătate Publică (DSP) și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA).


Cum se descurcă este mai greu de spus, întrucât CJPC funcționează într-un centralism desprins parcă din comunism.


”Noi nu vă putem furniza informații, trebuie să faceți o cerere către Autoritatea Națională de la București”, ne-a transmis Carmen Ațurcăniței.


Cu alte cuvinte, ca să aflăm ceva de la CJPC Botoșani, ar trebui să ne adresăm ANPC București, care oricum ar fi trebuit să întrebe la Comisariatul de Botoșani pentru ca apoi să formuleze un răspuns ce s-ar putea obține direct de la unitatea de la Botoșani.

 

”Nu există șpăgi, plocoane”


Culmea este că toate aceste lucruri se întâmplă la vreo două-trei săptămâni după ce prefectul Sorin Cornilă a purtat o discuție cu Mirel Rogalschi, în care s-a atins și tema obiceiurilor nu tocmai morale și legale pe care unii comisari le-ar avea în timpul controalelor.


”Îmi aduc foarte bine aminte cum i-am spus: «vă rog să aveți grijă, că nu tolerez absolut nimic. Toleranță zero pentru chestiuni în afara legii, înțelegeți ce vreau să spun: șpăgi și alte celea. Atât vă rog: nu îmi faceți probleme în județul Botoșani». Și la o săptămână, două după, ce s-a întâmplat...? Lucrul acesta l-am transmis la toți directorii care au venit aici: toleranță zero pentru toate chestiunile în afara legii”,


Sorin Cornilă, prefect.


A adăugat însă că, dat fiind faptul că dosarul care îi vizează pe comisarii Rață și Constantin încă se află în faza cercetărilor, le acordă prezumția de nevinovăție.


”Eu am încredere în lege. Eu le-am transmis oamenilor că nu există șpăgi, plocoane. Le-am spus în față că este foarte important ce se transmite pentru că se propagă la nivelul județului, e clar că ajunge și la urechile mele, poate mai repede, și eu nu pot să intervin pentru nimic. Din contră, prefectul este garantul legii în județul Botoșani”,


Sorin Cornilă, prefect.

 

Modus operandi


Doi oameni de control se deplasează la un agent economic. Întâi observă mai multe nereguli. De exemplu, ”Nu aveți etichetă la produsul acesta! Voi știți cât e amenda pentru asta?” Și încă două-trei dintr-astea. Apoi remarcă unele produse: ”ce frumoasă este folia aceasta!”, ”crema aceasta este foarte bună, de când o căutam, dar nu o găseam”, ”ce frumos miroase parfumul ăsta!” După care își amintesc că au treabă prin apropiere.


Doar că nu mai iau și pâinea cu ei. Așa că fiecare... ”las pâinea asta aici, vă rog s-o puneți într-o pungă și o iau când mă întorc”. Revin după câteva minute și iau punga. Iar când ajung acasă, ce să vezi?, folia, crema și parfumul sunt și ele în pungă. Plus câteva sute de lei, căzuți probabil din greșeală de pe tejghea. A doua zi uită că plasa conținea și obiecte care nu le aparțineau și nu le mai înapoiază. Oricum au uitat și să aplice o amendă pentru abaterile constatate.


Dar aceasta este însă doar o poveste, fără vreo conexiune cu comisarii cinstiți de la Botoșani.

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
„Bun îi vinu’ mult îmi place”–dans & chiuituri la Carrefour cu şeful CJPC - VIDEO & FOTO
Se cer majorări de salarii și noi angajări la această instituție: Contextul pandemic ne-a înjumătățit

 

Este OFICIAL: Drumul Botoșani – Târgu-Frumos rămâne cu piatră spartă, gropi și alunecări de teren la granița dintre județe, se lucrează la un nou proiect
În timp ce prefectul, președintele Consiliului Județean și unii parlamentari ai Puterii își fac deja poze de la întâlniri pe tema autostrăzii Pașcani – Suceava, care ar urma să asigure conectivitatea județului cu Autostrada Moldovei (A7) și Autostrada Unirii (A8), la granița Botoșaniului cu Iașul este dezastru.
Angajații unei benzinării, la băut și fumat alături de alți oameni, la câțiva metri de un rezervor GPL, stația NU are autorizație de mediu – VIDEO & GALERIE FOTO
Mai mulți cetățeni din satul Hudum au reclamat autorităților că trăiesc cu teama unei tragedii din cauza unei stații GPL situate în apropierea drumului Botoșani – Suceava. Oamenii susțin că SKID-ul respectiv este amplasat ilegal și au solicitat ridicarea autorizației.
Reforma administrativă: CINCI instituții ar urma să dispară la Botoșani, cu tot cu directorii din fruntea lor
Proiectul legislativ privitor la unele măsuri fiscale aplicate în mediul privat, dar și cu o serie de măsuri care afectează aparatul de stat a intrat în transparență decizională.Mai multe instituții publice ar urma să dispară inclusiv la Botoșani prin desființare, comasare sau absorbție.
Procurorii de la Suceava, ”undă verde” pentru intrarea familiei cu cererea de peste 7 milioane de euro în dosarul decesului Alexandrei - MOTIVAȚII oficiale
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel a preluat dosarul privitor la moartea Alexandrei Ivanov în data de 29 august 2023, la 11 zile de la deces. Suspect la acest moment în ancheta penală este medicul care se afla de gardă în noaptea de 17 spre 18 august 2023, în Maternitatea Botoșani.
Pietre, pământ și nori de praf pe Botoșani – Târgu-Frumos în ziua când drumul trebuia să fie gata, contractul se termină fără să se mai asfalteze la intrarea în județ – VIDEO & GALERIE FOTO
Promisă de trei decenii, reabilitarea drumului Botoșani – Târgu-Frumos nu este gata nici după ce s-au alocat fondurile necesare, s-a organizat o licitație, a fost desemnat un câștigător și a expirat și termenul, prelungit și el, de executare a lucrărilor.
Nu este vreo glumă! Firma cu explozia din Crevedia are sediu și la Botoșani și stație GPL într-o intersecție din centrul orașului – GALERIE FOTO
Compania căreia îi aparține stația GPL din Crevedia care a explodat sâmbătă seară are sediu secundar la Botoșani, într-un imobil pe care îl deține în baza unui contract de vânzare-cumpărare datat pe 20 ianuarie 2020.
Alexandra e peste tot! Caz tras la indigo: Mămică din Botoșani internată la Maternitate, mesaje fără răspuns către doctoriță! Copilul născut cu afecțiuni
Raluca și Andrei Bucșă sunt doi tineri din Botoșani care și-au dorit nespus să devină părinți.Ceea ce ar fi trebuit să fie cea mai frumoasă experiență din viața lor s-a transformat într-un coșmar. Iar povestea lor seamănă aproape identic cu ceea ce i s-a întâmplat Alexandrei. Doar că în cazul tinerilor Raluca și Andrei, din fericire, experiența din Maternitate nu s-a terminat cu o tragedie.
Botoșani, județul în care oamenii mor pe capete în șanțuri betonate adânci până la 2 metri: O să desenăm câte un cap de mort pe fiecare podeț VIDEO & GALERIE FOTO
16 iulie 2023 CerchejeniUn tânăr de 22 de ani a murit după ce s-a izbit într-un cap de pod...
Heliportul modern construit la Botoșani cu bani europeni a devenit muzeu, elicopterele SMURD aterizează tot pe coclauri
Cerut, obținut și... nefolosit. Este pe scurt povestea heliportului de la Botoșani unde teoretic ar fi trebuit să aterizeze deja elicopterul medical care preia cazurile grave cu pacienți botoșăneni. Într-un românism specific sistemului bugetar, este posibil ca acest lucru să se întâmple și în realitate. Dar peste vreo doi ani.
Dorohoianca demisă de la București pentru ”ororile din cămine” a ajuns în aceeași zi director la Botoșani și a plecat în concediu
Chiar dacă informația privind destituirea Cristinei Anton din funcția de director general al Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) a fost făcută publică pe 10 iulie, social-democrata și-a pierdut postul încă din data de 7 iulie.
Scandal feminin în PNL pentru șefia grupului din Consiliul Județean, s-a lăsat cu vorbe grele
Totul ar fi pornit de la o interpelare politică pe care Mirela Saucă a avut-o în ultima ședință ordinară de Consiliu Județean, în care a reproșat că liberalii nu sunt invitați la tăieri de panglici la care participă pesediștii. În replică, Doina Federovici le-a transmis să-și desemneze un lider de grup cu care să se poată discuta din timp astfel de lucruri.
Primăria pregătește proces pentru a prelua Casa Sindicatelor: Clădirea nu are proprietar / Construită din banii botoșănenilorFOTOGALERIE
Va fi probabil unul dintre cele mai provocatoare procese în care va fi implicată Primăria Botoșani iar miza este una pe măsură.Precedentul a fost deja creat în urmă cu un deceniu când a fost pornit valul de litigii pentru stabilirea proprietarului de drept al acestor imobile.
Investiția la drumul Botoșani – Târgu Frumos a avansat cu numai 3% în două luni, după ce s-a mărit valoarea contractului cu statul, constructorul cere extinderea termenului de execuție – VIDEO & GALERIE FOTO
După doi ani în care teoretic au fost efectuate lucrări de modernizare, cel mai important drum național pentru Botoșani prezintă o imagine a neputinței și a modului în care sunt onorate contractele cu statul în România. Șansele ca această arteră să fie finalizată la termen sunt extrem de mici.
Liberalismul la Botoșani: Iliuță a plecat din PNL supărat pe colaborarea cu PSD după ce a făcut campanie cot la cot cu PSD-iștii, a candidat alături de ei și cu votul lor a devenit viceprimar – GALERIE FOTO
Chiar dacă a plecat din PNL reproșând partidului colaborarea cu PSD, Viorel Iliuță a dobândit în 2012 un mandat de consilier local și apoi unul de viceprimar tocmai în cadrul unei alianțe a celor două partide.
Polițiști europeni cu toalete în curte, fără apă și săpun: Poliția Botoșani cumpără șase WC-uri din lemn pentru sediile din județ după ce a primit BMW-uri pentru oraș – FOTOGALERIE
Acțiune mai puțin obișnuită a Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, care în aceste zile are în derulare o procedură în SICAP (Sistemul Informativ Colaborativ pentru mediu performant de desfășurare a Achizițiilor Publice).
Plângere pentru tentativă de omor împotriva unui primar, un consilier local a cerut protecția Poliției: Omori lumea pe stradă
Disputele politice și administrative dintr-o comună s-au mutat din Consiliul Local la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ), acolo unde un ales din Gorbănești a depus o plângere împotriva primarului Ionuț Melinte. Conflictul este unul mai vechi, însă a degenerat la sfârșitul lunii precedente.
Edy, la ce meciuri te uiți? Mailat este detașat cel mai bun marcator român din SuperLigă, dar Iordănescu NU îl convoacă la națională 
S-a spus de nenumărate ori că, dincolo de valoarea și randamentul la zi al unui jucător, cel puțin la fel de importante pentru convocarea unui jucător la echipa națională a României sunt cluburile la care evoluează și firmele care îl impresariază. 
STUDIU de CAZ - Cum s-a salvat o fabrică din Botoșani - De la director la muncitori, toți angajații au acceptat să muncească 4 luni fără salariu: Pare o poveste de Ion Creangă, dar așa a fost VIDEO
Astăzi este una dintre cele mai mari companii din Botoșani, însă în anii de după revoluție a fost închisă câteva săptămâni, iar apoi muncitorii au venit la lucru câteva luni cu toate că știau că nu vor fi plătiți. Au acceptat însă această variantă pentru a-și salva fabrica și implicit locurile de muncă.
POVESTEA achitării directorilor de la Modern Calor în dosarul DNA în care a fost atrasă și o companie de top: O încâlceală contractuală cum nu întâlnești în fiecare zi
Pe data de 28 iulie 2017 procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Suceava descindeau în birourile șefilor de la Modern Calor, compania orașului aflată în subordinea Consiliului Local. Era vizat un contract care asigura mentenanța a două motoare de cogenerare încheiat între Modern Calor și Elsaco Electronic.
Desfășurare impresionantă de forțe la o pensiune cu restaurant, piscină, loc de joacă și centru SPA, depistată cu branșament ilegal la apă
Pensiune 30 cu camere, piscină, centru SPA, restaurant, loc de joacă pentru copii, sistem de irigare a spațiului verde, vilă turistică. O afacere înfloritoare și cu impact în comunitate. Cu facturi lunare la apă care ar fi de doar câteva sute de lei.
serviciul e total inutil si se suprapune peste alte servicii ale statului
19 aprilie 2022, 07:05
Angajata echipa tânără, până vor învăța să ia șpăgi,că sigur o vor face, macar vor face o perioada ceva corect, este un serviciu necesar nu trebuie desființat.
18 aprilie 2022, 21:31
Am mai scris și ...cenzură.Doamna care este acum numită, trebuia să fie și ea acolo....cum venea la magazinele din zona "xeroxului" dumneaei...Pleca cu plasere pline...Când i.am spus că în magazin se filmează și că sunt camere, a făcut atac de panică....Parcă 2007, 2008, 2009....Ții minte, doamna comisar?Iar când ai avut incendiu la "xerox" scoteai legitimația pe la fostul comandant....
18 aprilie 2022, 19:26
100 de ani de puscarie, astia au distrus spiritul de afaceri, pentru o eticheta stramba dadeau amenda sau dupa caz incasau ...spaga...
18 aprilie 2022, 18:28
un serviciu corupt si inutil. la botosani totul era bine, dadeau amenzi de cativa lei in bataie de joc. aici e paradisul inselaciunilor.
18 aprilie 2022, 18:23
Cu acest serviciu sau fara el, lucrurile stau la fel. Desfiintarea ar fi o solutie. Sau angajarea unor tineri.
18 aprilie 2022, 11:18
Suntem judet butonat de ciuma rosie si de asta prostii si hotii au loc de cinste.
18 aprilie 2022, 10:09
Mă mir dacă tura asta îmi dați drumul la comentariu, (dați doar ce vă convine),Da super adevărat, se dă șpăgi pe orice, și cum se spune pe față,.Nu dai, nu ai,sau nu iei. Am mai zis-o de la ei din birou totul e roz,.Îs curios se termină și cu zăpada, cît sa cheltuit,că zăpadă ioc,sau au frecat lopata să fie caldă, alții de când sau apucat de plombat străzile, la noi e pornirea mai grea,Vai de steaua noastră. Mă gândeam că mai vedeam vedetele astea a nostre numai când e vorba de dat șpăgi la votare, dar canci, uleiu sa scumpit, făina sa scumpit, deci totul e pe bază de șpăgi, unde teai duce și unde te-ai învârti
18 aprilie 2022, 10:05
ma îndoiesc amarnic ca nu știi nimic de șpăgi, de mita în județul pe care îl păstorește, d-le cornila. pai cum crezi ca circula mașinile de mare tonaj cu supragreutate prin județ? prin șpăgi date celor de la djdp.cum crezi ca în fabricile de confecții condițiile de lucru sunt aproape de sclavie? cu șpăgi date inspectorilor de la itm.cum crezi ca se fac angajări în sistemul bugetar? cu șpăgi...si as putea și botoșănenii în general ar putea face o lista lunga, lunga cu șpăgile care se dau în Botoșani.este trist ca deși tânăr și bine angrenat în sistemul politic, debitezi cu atâta seninătate fel de fel sf-uri.
18 aprilie 2022, 07:31
Ce măăă? Toleranță 0 la șpăgi? Păcat de tinerețea ta, că poți crede așa ceva. Sau o spui la mișto, ca tot politicianul de paie de Botoșani. Păi totul funcționează DOAR pe bază de șpagă. Nu-i angajare fără șpagă. Nu-i organ de control fără să ia șpagă.
18 aprilie 2022, 07:09
Sondaj
Sunt întemeiate grevele declanșate în noiembrie de salariații mai multor instituții din Botoșani?
Declaraţia zilei
„De la preluarea mandatului, am pus accent pe colectarea datelor de contact de la consumatori, în vederea corespondării cu aceștia, prin diverse metode, e-mail, mesaje, conturi în aplicație. Am reușit să strângem până în ...
answear.ro%20
inpuff.ro
Curs valutar
29 noiembrie 2023
EUR
Euro
4.9726 lei
USD
Dolarul SUA
4.5313 lei
CHF
Francul elveţian
5.1634 lei
GBP
Lira sterlină
5.7463 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.0662 lei
XAU
Gramul de aur
296.8710 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2543 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3150 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0003 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3338 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2047 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6669 lei
Vremea
astăzi
Botosani
2.4 o C
Dorohoi
3.4 o C
Bucecea
2.5 o C
Darabani
1.9 o C
Saveni
2.7 o C
Ştefăneşti
7.5 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.