Acasă > Stiri Botosani > Alergător din Botoșani luat cu ambulanța de la Maratonul Nordului

Alergător din Botoșani luat cu ambulanța de la Maratonul Nordului

Alergător din Botoșani luat cu ambulanța de la Maratonul Nordului

Un participant la evenimentul care s-a desfășurat astăzi în municipiul Botoșani nu și-a mai terminat cursa. 

Bărbatului i s-a făcut rău pe traseu, iar în primă fază i-a venit în ajutor un jandarm. 

 

În vârstă de 42 de ani, botoșăneanul a optat să participe la crosul de la Maratonul Nordului însă a apucat să parcurgă aproximativ jumătate din traseu. În zona Școlii Populare de Arte din Bulevardul Mihai Eminescu i s-a făcut rău și a fost imediat susținut de un jandarm aflat în apropiere, pentru a nu se prăbuși pe asfalt.

 

Ambulanța pregătită în zona liniei de start a pornit imediat spre locul unde se afla bărbatul. Echipajul medical a constatat că avea o insuficiență respiratorie post-efort și pulsul extrem de crescut. 

A fost urcat în ambulanță și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Mavromati unde a fost repus pe picioare. 

 

Botoșăneanul în vârstă de 42 de ani nu era cunoscut cu afecțiuni medicale. 

 

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare