Acasă > Stiri Botosani > Alegerile din Moldova, în atenția presei internaționale: Lupta decisivă între Vest și influența rusă

Alegerile din Moldova, în atenția presei internaționale: Lupta decisivă între Vest și influența rusă

Alegerile din Moldova, în atenția presei internaționale: Lupta decisivă între Vest și influența rusă

 

Alegerile din Republica Moldova au captat interesul publicațiilor și agențiilor de presă internaționale, care detaliază campania electorală și miza scrutinului, considerat o alegere crucială între orientarea către Occident și reintrarea în sfera de influență a Rusiei.

Partidul pro-european PAS conduce detașat în alegerile din Moldova, scrutin ce va decide dacă țara își menține parcursul spre Uniunea Europeană sau este atrasă din nou de Moscova, conform Politico.eu. Publicația indică un avans al PAS cu peste 44% din voturi, față de cele 30% obținute de Blocul Patriotic pro-rus.

PAS vizează o nouă majoritate parlamentară, promițând integrarea Moldovei în UE în următorii cinci ani. Rezultatul final va fi confirmat luni, după numărătoarea oficială a voturilor.

Este menționată și implicarea Rusiei în procesul electoral, prin susținerea blocului condus de fostul președinte Igor Dodon. „Rusia utilizează toate pârghiile pentru a influența alegerile. Observăm eforturi fără precedent: mai mulți bani pentru cumpărarea de voturi, dezinformare amplificată prin AI și rețele de trolli, precum și resurse sporite pentru pregătirea violențelor de stradă”, a declarat pentru Politico Stanislav Secrieru, consilier pentru securitate națională.

Agenția Reuters remarcă avantajul PAS în rezultatele parțiale și subliniază rolul decisiv al diasporei, având în vedere că moldovenii din străinătate susțin, în general, partidele pro-europene. „Dacă PAS nu obține majoritatea, va fi nevoit să formeze o coaliție cu partide mai mici”, notează Reuters.

Se amintește că, în campania electorală, opoziția a exploatat problemele economice ale țării și ritmul lent al reformelor. Aceste nemulțumiri au fost amplificate, conform autorităților, de dezinformarea pe scară largă, susținută de Rusia.

Inflația rămâne ridicată, în jurul valorii de 7%, iar cetățenii moldoveni se confruntă cu costuri crescute pentru energia importată.


Citește mai mult pe Hotnews.ro

Sursa https://www.hotnews.ro

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare