Duminică, 7 decembrie, bucureștenii sunt așteptați la urne pentru a alege noul primar general al Capitalei, pentru un mandat de circa doi ani și jumătate. Secțiile de votare vor fi deschise între orele 7:00 și 21:00.
La alegerile locale, cetățenii votează la secția de votare arondată domiciliului sau reședinței. Votul în străinătate nu este valabil pentru aceste alegeri.
Pentru a vota la adresa de reședință, alegătorii au trebuit să obțină dovada reședinței cu cel puțin 60 de zile înainte de ziua alegerilor (până la 8 octombrie).
Află-ți secția de votare pe registrulelectoral.ro, completând formularul cu CNP-ul și numele de familie.
Ulterior, vei fi direcționat către pagina cu informațiile despre secția ta de votare.
Sursa https://www.hotnews.ro