O tânără din Botoșani a venit la Botoșăneanul TV” pentru a-și spune povestea și a vorbi despre make-up – ul profesional, demolare cu amenzi și încă un accident grav la Botoșani. Iată principalele știri ale zilei:
În 2020 a fost revelația alegerilor locale de la Botoșani. Aflat la prima candidatură din carieră, a reușit să obțină ca independent 1.531 de voturi în competiția pentru funcția de primar, clasându-se pe locul al patrulea, înaintea pretendenților de la unele partide, precum Pro România și ALDE.
Un accident extrem de grav s-a petrecut noaptea trecută în municipiul Botoșani.
Un BMW a pus la pământ cinci copaci și un semafor din centrul orașului
Să transformi o față tristă într-una zâmbitoare, să aduci lumină unui chip posomorât, să scoți ce e mai frumos din înfățișarea unei persoane, nu e un lucru chiar la îndemâna oricui.
Despre o altfel de artă cu Ivana Znacom la Botoșăneanul TV by Gabriela Erdic
În trecut era una dintre clădirile emblematice ale județului, iar produsele care erau confecționate din sticlă sau ceramică erau trimise spre export, inclusiv în America
În perioada pandemiei s-au făcut numeroase angajări fără concurs în spitale și în alte instituții aflate în prima linie precum Direcția de Sănătate Publică (DSP) sau Serviciul Județean de Ambulanță (SJA).
Seară liniștită!
Doi botoșăneni amendați pentru „glumițe” la 112
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Dezamăgire pe „Municipal”: FC Botoșani, remiză albă cu Voluntari în fața unui stadion plin - LIVE
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
ACUM: FC Botoșani înfruntă FC Voluntari într-o atmosferă copleșitoare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Gamă nouă de cosmetice cu aur la Farmacia Anca, de la cremă la balsam de buze
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Tânăr din Suceava amendat cu 2.000 de lei, polițiștii i-au golit și mașina
Oana Sava
May 04, 2024