De la interdicții la dialog și de la control la încredere: psihologul Ruxandra Sersa explică de ce generația actuală nu mai răspunde la pedepse și cum pot părinții reconecta cu adolescenții lor.
Cazul Anei, o adolescentă de 15 ani care își minte părinții pentru a merge la mare cu prietenii, este familiar multor familii. Descoperirea adevărului generează adesea furie, frustrare și pedepse severe. Însă, gestul Anei nu provine din răutate, ci din teamă: „Știam că oricum n-ar fi înțeles”.
Psihologul Ruxandra Sersa subliniază: „Minciuna adolescentului nu este o trădare, ci o încercare de a-și menține libertatea într-o relație percepută ca restrictivă. În spatele ei se află adesea un mesaj nerostit: mi-e teamă că nu mă vei lăsa să fiu eu”. Din acest motiv, pedepsele nu sunt eficiente pe termen lung. Ele blochează comunicarea, intensifică opoziția și întăresc convingerea adolescentului că părintele nu-l înțelege. Reacția imediată – „nu mai ai voie”, „ți-am spus să nu faci” – reprezintă o descărcare emoțională, nu o soluție educativă. „Primul pas este oprirea reacției imediate. Când furia este la apogeu, nu se poate construi nimic”, afirmă Sersa. O pauză de tipul „am nevoie de timp ca să pot vorbi cu tine” transmite un mesaj clar: nu te anulez, dar nici nu-mi anulez emoțiile.
Pe termen lung, pedepsele alimentează frica, nu responsabilitatea. Adolescenții nu resping regulile, ci modul în care acestea sunt impuse. Ei necesită limite, dar și spațiu personal. Echilibrul este esențial: explicarea regulilor, negocierea și implicarea lor în decizii. În loc de „telefonul se oprește la 22:00, punct”, un părinte poate propune: „observ că dormi puțin, aș vrea să stabilim o oră după care lăsăm telefoanele”.
Conform specialiștilor, adolescenții de astăzi, crescuți într-un mediu digital, sunt mai sensibili la tonul relațional decât la controlul autoritar. Ceea ce îi motivează este sentimentul că sunt văzuți, respectați și implicați. Iată cinci abordări care generează rezultate concrete:
Aceste strategii transformă relația de control într-una de colaborare. „Un părinte blând nu este un părinte permisiv. Adolescenții se simt mai siguri când știu că există un cadru, chiar dacă îl contestă uneori”, explică psihologul.
Uneori, în spatele refuzului de a respecta regulile se ascunde o problemă mai profundă. „Un adolescent care se izolează, care nu mai vorbește, care refuză școala sau devine tot mai agresiv transmite un mesaj – doar că, uneori, îl transmite prin tăcere sau revoltă”, spune Ruxandra Sersa.
Sursa https://www.hotnews.ro
