De la interdicții la dialog și de la control la încredere: psihologul Ruxandra Sersa explică de ce generația de azi nu mai răspunde la pedepse și cum pot părinții recâștiga legătura cu adolescenții lor.
Povestea Anei, o adolescentă de 15 ani care își minte părinții că doarme la o prietenă pentru a pleca cu gașca la mare, e una familiară pentru mulți părinți. Când adevărul iese la iveală, reacția adultului e adesea aceeași: furie, frustrare și o pedeapsă pe măsură – „o lună nu mai ieși din casă!”. În spatele gestului Anei nu se ascunde, însă, răutate, ci teamă: „Știam că oricum n-ar fi înțeles”.
Psihologul Ruxandra Sersa explică: „Minciuna adolescentului nu este o trădare, ci o încercare de a-și păstra libertatea într-o relație percepută ca prea strânsă. În spatele ei se află adesea un mesaj nerostit: mi-e teamă că nu mă vei lăsa să fiu eu”. De aceea, pedepsele nu funcționează pe termen lung. Ele rup comunicarea, amplifică opoziția și întăresc convingerea adolescentului că părintele nu-l înțelege. Reacția imediată – „nu mai ai voie”, „ți-am spus să nu faci” – este o descărcare de emoții, nu o soluție educativă. „Primul pas este oprirea reacției imediate. Când furia e la vârf, nu se mai poate construi nimic”, spune Sersa. O pauză de tipul „am nevoie de timp ca să pot vorbi cu tine” transmite un mesaj puternic: nu te anulez, dar nici nu-mi anulez emoțiile.
Pe termen lung, pedepsele alimentează frica, nu responsabilitatea. Adolescenții nu resping regulile, ci felul în care acestea sunt impuse. Ei au nevoie de limite, dar și de spațiu personal. Cheia este echilibrul: explicarea regulilor, negocierea și implicarea lor în decizii. În loc de „telefonul se oprește la 22:00, punct”, un părinte poate spune: „observ că dormi puțin, aș vrea să stabilim o oră după care lăsăm telefoanele”.
Conform specialiștilor, adolescenții de azi, crescuți într-o lume digitală, sunt mult mai sensibili la tonul relațional decât la controlul autoritar. Ceea ce îi motivează este sentimentul că sunt văzuți, respectați și implicați. Iată cinci abordări care dau rezultate reale:
Aceste strategii transformă relația de control într-una de colaborare. „Un părinte blând nu e un părinte permisiv. Adolescenții se simt mai siguri când știu că există un cadru, chiar dacă îl contestă uneori”, explică psihologul.
Uneori, în spatele refuzului de a respecta reguli se află o problemă mai profundă. „Un adolescent care se izolează, care nu mai vorbește, care refuză școala sau devine tot mai agresiv transmite un mesaj – doar că, uneori, îl transmite prin tăcere sau revoltă”, spune Ruxandra Sersa.
Sursa https://www.hotnews.ro
Credeți că, pentru protejarea animalelor, Primăria Botoșani ar trebui să renunțe la artificiile de revelion, așa cum au decis alte primării din România?
