Un nou comunicat de presă trimis de Consiliul Județean în înfățișează pe șeful acestui județ în Republica Moldova la o acțiune cu un parteneriat și nu neapărat la o investiție de amploare, așteptată cu interes de botoșănenii care au pus ștampila pe PSD anul trecut.
Dar, iată comunicatul transmis redacției:
Luni, 6 noiembrie, Costică Macaleți, președintele Consiliului Județean Botoșani a fost prezent la Bălți, unde a semnat Acordului de Parteneriat între Județul Botoșani (România) și Municipiul Bălți (Moldova).
Prin semnarea acestui acord de parteneriat, părțile au convenit la dezvoltarea sustenabilă a relațiilor bilaterale, pe termen lung, deschiderea de noi oportunități de colaborare în domenii de interes comun precum: economie și comerț, știință și tehnică, învățământ și sănătate, cultură și arte, turism și sport, administrație publică locală.
“Sper să fie de bun augur semnarea acestui acord de parteneriat și să constituie baza de plecare pentru deschiderea unor noi oportunități de colaborare și accesarea de grant-uri, în special în domeniile: sănătate, învățământ, cultură, infrastructură, care să se concretizeze în proiecte comune de care să fim mândri și să ne amintească de colaborarea dintre cele două entități administrative partenere. Cred că întâlnirea de azi nu va fi ultima și va consolida relațiile viitoare dintre Republica Moldova de pe poziția de preaderare la Uniunea Europeană și România ca membru cu drepturi depline”,
Costică Macaleți, președintele Consiliului Județean Botoșani
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
ACUM: Ziua Veteranilor de Război marcată și la Botoșani – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Se REDUCE vârsta de pensionare: Femeile care au copii ar putea ieși mai devreme la pensie
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Săptămâna Patimilor: Semnificații și tradiții
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Cascadorii nocturne cu mașina, un tânăr de 21 de ani rănit - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani referitor la Regulamentul rețelelor de comunicații electronice
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024