Acasă > Stiri Botosani > ACUM: Ziua Imnului Național marcată de oficialități în Centrul Vechi – VIDEO 

ACUM: Ziua Imnului Național marcată de oficialități în Centrul Vechi – VIDEO 

ziua imnului in centrul istoric

Manifestările prilejuite de Ziua Imnului Național au început la ora 10:00.

 

 

Și anul acesta, locația aleasă de organizatori este Centrul Istoric al municipiului Botoșani.

 

Aici s-au strâns membrii Gărzii de Onoare, parlamentari, șefii structurilor MAI din teritoriu, precum și conducătorii orașului și județului.

 

Ceremonialul a început cu salutul drapelului de luptă. Imnul Național a fost intonat  de copii de la o școală de muzică, iar mai apoi a urmat o scurtă slujbă oficiată de protopopul Petru Fercal și preotul militar Teodor Cenușă. 

 

Imediat după, a fost susținută o scurtă alocuțiune de către reprezentantul Garnizoanei Botoșani. 

 

Activitatea se încheie cu defilarea detașamentului de onoare. 

 

Data de 29 iulie este marcată ca Ziua Imnului Național al României, simbol al națiunii, alături de drapelul tricolor, stema țării și sigiliul statului.