Deschiderea oficială are loc la ora 13:00, pe Pietonalul Unirii din municipiul reședință
Centrul Cultural Botoșani, prin Direcția Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, instituție publică aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, cu sprijinul Primăriei Municipiului Botoșani, organizează în perioada 23-26 aprilie 2026 cea de-a XIX-a ediție a Târgului Meșterilor Populari, eveniment care se va desfășura pe Pietonalul Unirii din Municipiul Botoșani. Este de altfel prima manifestare organizată de noua instituție înființată la Botoșani, condusă de suceveanul Ioan Mateciuc.
Pe parcursul celor patru zile, publicul este invitat să descopere autenticitatea meșteșugurilor tradiționale, în cadrul unor expoziții cu vânzare și ateliere demonstrative, desfășurate zilnic în intervalul orar 8:00-21:00.
La ediția din acest an participă 68 de meșteri populari din județul Botoșani, din alte regiuni ale țării, dar și din Republica Moldova, care aduc în fața publicului o diversitate de creații realizate manual: ceramică, țesături, port popular, icoane, prelucrarea lemnului și a pielii, podoabe tradiționale, măști, ouă încondeiate, produse apicole și gastronomie tradițională.
Zona este deja frecventată de botoșăneni de toate vârstele
Revenim cu mai multe detalii de la eveniment