Gala de decernare a Premiului Național Mihai Eminescu este organizată în premieră la Cinematograful Unirea, după ce în anii trecuți laureații au tot fost felicitați la Teatrul Mihai Eminescu, Casa Tineretului sau Hotel Rapsodia.
Evenimentul festiv ce încheie practic seria acțiunilor a fost programat pentru ora 17:00. Sala cinematografului este aproape plină, invitații și oamenii iubitori de cultură de la Botoșani ocupându-și deja locurile.
Printre cei care au venit la Gală se numără și tânărul Theodor Șoptelea, botoșăneanul care a avut un rol principal în serialul produs de HBO România, Valea Mută.
A ajuns la Botoșani și fostul ministru al finanțelor, Varujan Vosganian, vicepreședinte la Uniunea Scriitorilor din România.
Nominalizații pentru Premiul Național de Poezie Mihai Eminescu pentru Opera Omnia sunt Mircea Cărtărescu, Ovidiu Genaru, Ioan Moldovan, Aurel Pantea, Marta Petreu, Cassian Maria Spiridon, Liviu Ioan Stoiciu și Lucian Vasiliu.
Mircea Cărtărescu este marele favorit din acest an pentru câștigarea Premiului Omnia, care are o valoare financiară de 30.000 de lei și este oferit de Primăria Botoșani. Premiul pentru debut se oferă de reprezentanții Consiliului Județean.
ANUNȚ Primăria Botoșani: Licitație pentru concesionarea unui teren din strada Mihail Kogălniceanu
Redacția Botoșăneanul
May 07, 2024
Ce trebuie să știi despre apneea în somn?
Redacția Botoșăneanul
May 07, 2024
COD GALBEN pentru județul Botoșani în cea de-a treia zi de Paști
Gabriela Erdic
May 07, 2024
Salariile de peste 2.000 de euro, fără facultate, dar care sunt refuzate
Gabriela Erdic
May 07, 2024
Gabriela Erdic
May 07, 2024