Zeci de conducători ai unităților de stat se află la această oră la Palatul Administrativ, acolo unde s-a întrunit Colegiul Prefectural în ședința aferentă lunii noiembrie.
În debutul lucrărilor, prefectul Sorin Cornilă a anunțat reactualizarea componenței acestui for județean.
Schimbările vizează o parte a vămilor din Botoșani.
Astfel, Ovidiu Marcean și-a reluat postul de șef al Biroului Vamal de Interior, în timp ce Felix Constantin a devenit șef al Biroul Vamal Stânca – Costești.
Ambii și-au început mandatele în cursul zilei de luni.
În cadrul Colegiului Prefectural de astăzi se va discuta despre comandamentul de sărbători, urmând să înceapă controalele specifice acestei perioade efectuate de către Direcția de Sănătate Publică, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor.
Ulterior, vor mai susține prezentări șefii de la Garda de Mediu și Oficiul pentru Studii Pedologice și Agrochimice.
Grijă mare la tăierea porcilor: AVERTISMENTUL transmis de pompierii botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Dec 13, 2024
A murit un mare campion: Întreaga comunitate sportivă își pleacă fruntea
Redacția Botoșăneanul
Dec 13, 2024
Profesor din Botoșani decorat de președintele Iohannis: DISTINCȚIA primită
Oana Sava
Dec 13, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 13, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile