Consilierii locali s-au întrunit în ședința ordinară aferentă lunii în curs, programată pentru ora 14:00. Imediat după intrarea în sală a primarului și intonarea Imnului Național al României, președintele de ședință, Eugen Țurcanu, aflat lângă Ovidiu Portariuc a cerut ca ședința să fie din nou amânată.
Nu pentru o altă zi ci pentru aproximativ zace minute pentru ca prima întrunită să fie Adunarea Generală a Acționarilor de la societatea Urban Serv. Graba se datorează ordinii de zi prin care se dorește aprobarea asocierii dintre Urban Serv și SC Soma SRL Bacău în vederea depunerii unei oferte la licitația pentru administrarea rampei ecologice de la Stăuceni. De asemenea, se cere aprobarea unei linii de creditare.
”Termenul limită de depunere a ofertei este data de 27 mai 2015”, a spus Albert Tănasă, șef în cadrul Urban Serv.
”Cunoaștem detaliile, dle Tănasă, treceți mai repede la vot să ne putem ține ședința”, l-a zorit Eugen Țurcanu.
S-a votat pe repede înainte și procedura de asociere și cota de participare dar și creditul ce urmează a fi accesat pentru susținerea acesteia. Împrumutul ar urma să fie între 1,5 și 2 milioane de lei. La vot, singurul care s-a abținut a fost Corneliu Furtună.
(G.E.)
Medici și asistenți aleși în Consiliul de Etică de la Spitalul „Mavromati” – LISTA
Oana Sava
May 01, 2024
Polițiștii botoșăneni, la datorie în minivacanță
Redacția Botoșăneanul
May 01, 2024
Sărbători pe patul de spital: Sute de botoșăneni internați la „Mavromati”
Oana Sava
May 01, 2024
Febra cumpărăturilor: Polițiștii locali au patrulat prin piață și au dat patru amenzi
Oana Sava
May 01, 2024
Cinema City din Iulius Mall Suceava deschis în prima zi de Paște: Programul complet
Redacția Botoșăneanul
May 01, 2024