Un spectacol – premieră a avut loc la Washington, cu ocazia Zilei Culturii Naționale.
Ziua Culturii Naționale a fost sărbătorită la Washington prin premiera unui recital de poezie eminesciană și muzică, „Life & Love", susținut de celebrul actor botoșănean Vlad Ivanov și compozitorul și percuționistul Lucian Maxim.
Spectacolul, organizat de Ambasada României în Statele Unite ale Americii, cu sprijinul Institutului Cultural Român din New York, a avut loc vineri, 20 ianuarie 2023, și a fost creat special pentru spațiul nord-american.
Timp de peste o oră, interpretarea lirică a actorului Vlad Ivanov a fost completată prin intervențiile de percuție susținute de Lucian Maxim, considerat unul dintre cei mai mari percuționiști români.
Pe parcursul spectacolului, cei doi artiști s-au aflat într-un dialog hibrid și au interacționat direct cu publicul participant.
La spectacolul organizat la prestigiosul Cosmos Club din capitala americană au participat peste 100 de persoane, membri ai Administrației americane, Congresului SUA, corpului diplomatic acreditat la Washington, personalități din mediul academic, cultural, de afaceri și think-tank-uri, lideri și membri ai comunității românești și ai organizațiilor religioase românești, a transmis Ambasada României în Statele Unite ale Americii.
MM impresionat de un jucător de la FC Botoșani: Mi se pare unul dintre cei mai buni
Redacția Botoșăneanul
Feb 12, 2025
Șoferi amendați de polițiști după ce au fost prinși în trafic cu cauciucuri uzate
Redacția Botoșăneanul
Feb 12, 2025
O femeie externată din spital a dispărut fără urmă
Sergiu Bălășcău
Feb 12, 2025
Campania „Adolescență fără delicvență” îi aduce pe elevi față în față cu deținutii
Redacția Botoșăneanul
Feb 12, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile