Cererile se depun până joi la ora 12:00.
Inspectoratul Școlar Județean Botoșani vine în sprijinul părinților din județul Botoșani organizând, în perioada vacanței de vară, activități educative în grădinițe.
Cererile pentru participarea copiilor la programul de activități educative, desfășurate în perioada vacanței, se pot transmite în format electronic pe adresele de email sau în scris, la unitatea de învățământ pe care copilul o frecventează. Termenul limită de depunere a cererilor este până joi, 17.06.2021, ora 14:00.
Conducerile unităților de învățământ vor ține cont de următoarele aspecte pentru desfășurarea în bune condiții a activităților educative cu preșcolarii în perioada vacanței:
- asigurarea tuturor condițiilor cuprinse în Ordinul comun nr. 3235/93/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-Cov-2, cu modificările și completările ulterioare;
- respectarea prevederilor legale în vigoare, privind efectuarea concediului de odihnă anual al cadrelor didactice.
(Comunicat Inspectoratul Școlar Județean)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
O tânără din Botoșani a născut un băiețel în Noaptea de Înviere
Oana Sava
May 06, 2024
ULTIMĂ ORĂ: Incendiu într-un apartament din municipiu, proprietara a făcut atac de panică
Oana Sava
May 06, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 06, 2024
Accidentare horror pentru fostul jucător al Botoșaniului: Ratează EURO - A avut un ghinion teribil
Redacția Botoșăneanul
May 06, 2024
Nichifor Botoșăneanul ajunge în parohiile din Botoșani – PROGRAMUL evenimentelor religioase
Redacția Botoșăneanul
May 06, 2024