Un bărbat din Botoşani şi-a găsit sfârşitul azi-noapte.
S-a întâmplat în municipiul Arad, în jurul orei 23.00, când un bărbat din judeţul Botoşani, care s-a angajat în traversarea străzii pe trecerea de pietoni, a fost lovit violent de către un conducător auto care nu a oprit pentru a-i acorda prioritate.
Șocați, martorii au sunat imediat la 112, iar la fața locului au ajuns mai multe echipaje de poliție și paramedicii SMURD. Omul a fost găsit în stare gravă, întins pe asfalt la aproximativ 30 de metri de la locul impactului. De asemenea, punga cu lucrurile personale ale bărbatului a zburat între liniile de tramvai, iar încălțămintea omului a fost reperată la peste 70 de metri.
Potrivit Aradon, şoferul a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice, iar victima, care a primit primul ajutor acolo, pe stradă, a fost preluată și dusă la spital, fiind în stare foarte gravă. La scurt timp însă bărbatul, în vârstă de 43 de ani, a decedat la spital, medicii de la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad nu au mai reușit să-l ţină în viaţă .
În urmă cu câteva luni, în aceeași zonă, un om a murit după ce a fost lovit de către un șofer care conducea în stare de ebrietate. Atunci, autoritățile au promis că vor lua măsuri pentru a preveni accidentele, însă până acum acest lucru nu s-a întâmplat.
Șoferul vinovat de producerea accidentului, un bărbat în vârstă de 28 de ani, este cercetat în stare de libertate pentru ucidere din culpă.
Redacția Botoșăneanul
May 02, 2024
Marcel Pavel și grupul vocal Dimmas, muzică în aer liber în parcurile botoșănene
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 02, 2024
RAZIE pe străzile orașului în toiul nopții cu luptătorii de la Acțiuni Speciale și câinele de urmă
Gabriela Erdic
May 02, 2024