Coregraful Ansambului Todireanca, Ionel Petrișoru, s-a stins din viață lăsând în urmă o mare de durere.
Vestea morții sale a fost anunțată pe rețelele de socializare, acolo unde oamenii transmit numeroase mesaje de condoleanțe.
Și reprezentanții ansamblului de la Todireni au transmis un mesaj de emoționant.
„Rămas-bun, MAESTRE al jocului popular...
Astăzi ne luăm rămas-bun de la omul care a știut să transforme jocul popular în emoție, tradiție și bucurie. Coregraf al Ansamblului „Todireanca”, ai pus în sufletul copiilor nu doar pașii unui dans, ci dragostea pentru folclor, respectul pentru tradiție și bucuria de a duce mai departe ceea ce ne definește ca oameni și ca neam.
Ai fost mai mult decât un coregraf. Ai fost un îndrumător, un model și un om care a sădit în suflete tinere iubirea pentru jocul popular. Fiecare pas învățat, fiecare horă, fiecare spectacol și fiecare zâmbet al copiilor va păstra o parte din munca și sufletul dumneavoastră MAESTRE.
Poate că muzica s-a oprit pentru o clipă, dar jocul pe care l-ați sădit în sufletele copiilor va continua. Va merge mai departe, din generație în generație, asemenea unei moșteniri neprețuite.
Vă mulțumim pentru tot ce ați dăruit, pentru răbdare, pentru pasiune și pentru iubirea cu care ați slujit jocul popular.
Rămâneți în amintirea noastră prin fiecare copil care va dansa, prin fiecare ie și fiecare horă, prin fiecare cântec românesc care va răsuna.
Drum lin spre lumină, MAESTRE !
Veșnică recunoștință și neuitare.”
Dumnezeu să-l odihnească-n pace! Condoleanțe familiei îndurerate!
Doliu în lumea artistică: A murit sculptorul și profesorul care a copilărit la Dorohoi