Contabilii de la Botoșani sunt în doliu după moartea unei colege.
S-a stins din viață Mariana Dolhascu, membru al Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR)- filiala Botoșani, de aproape două decenii.
Trista veste a fost anunțată pe rețelele de socializare acolo unde oamenii transmit mesaje de condoleanțe.
„Sunt momente în care cifrele, bilanțurile și toate termenele-limită își pierd orice însemnătate. Ne luăm rămas-bun de la o colegă dragă, un profesionist de excepție și un om de o bunătate aparte. A luptat cu o boală nemiloasă până în ultima clipă, cu demnitate, curaj și speranță. Din păcate, această luptă a fost prea grea.
Noi, contabilii, trăim mereu în goana după declarații, în stresul termenelor și al responsabilităților. Muncim pe brânci, amânăm odihna, familia, sănătatea și ne spunem că va fi timp mai târziu.
Dar viața nu așteaptă.Plecarea ei este o durere și, în același timp, o lecție. Să ne prețuim mai mult sănătatea, să ne facem timp pentru cei dragi, să ne bucurăm de lucrurile simple și să nu uităm că, înainte de a fi profesioniști, suntem oameni.
Drum lin, dragă Mariana Dolhascu! Îți vom păstra vie amintirea prin respectul pe care ți l-am purtat și prin binele pe care l-ai lăsat în urma ta.Dumnezeu să te odihnească în pace. Iar nouă, celor rămași, să ne dea înțelepciunea de a prețui viața cât încă o trăim. ”, este unul dintre mesajele transmise
Mariana Dolhascu avea doar 47 de ani.
Drum lin în lumină!