Mai multe zboruri de noaptea trecută și din această dimineață care trebuiau să aterizeze pe aeroportul din Suceava sau să decoleze către destinații din țară sau străinătate au fost anulate sau relocate către alte aeroporturi.
Anularea zborurilor a creat nemulțumiri în rândul călătorilor, care au umplut până la refuz spațiile din incinta aeroportului sucevean. Potrivit unei informări oficiale a Aeroportului Suceava, în această situație s-a ajuns din cauza condițiilor meteo nefavorabile, care au dus la înghețarea pistei, scrie monitorulsv.ro
“Pe fondul temperaturilor negative accentuate și al rafalelor de vânt de pana la 30 noduri (aproximativ 55 km/h), în contextul codului galben de vreme rea emis pentru zona Suceava, procesul de îngheț la nivelul pistei s-a accentuat în cursul nopții și al dimineții.
Componenta de vânt a favorizat reînghețarea rapidă a suprafeței tratate, afectând temporar condițiile de aderență.
În aceste condiții, unele curse din cursul nopții și al dimineții au fost rerutate către aeroporturi alternative, iar altele au înregistrat anulări sau întârzieri, în funcție de deciziile operaționale ale companiilor aeriene.
În cursul dimineții, intensitatea vântului a scăzut semnificativ, iar echipele aeroportului intervin continuu pentru readucerea pistei în parametri operaționali corespunzători.
Se estimează că situația va fi remediată în aproximativ o oră, operațiunile urmând să se desfășoare în condiții normale de siguranță.
Siguranța operațiunilor aeronautice rămâne prioritatea absolută”, a transmis Aeroportul Suceava.